Timp Liber

Unde mergem?

Ziarul de Vrancea
29 sep 2016 832 vizualizări
Teatru de păpuşi la Focşani Mall


Copiii, dar nu numai, sunt aşteptaţi sambătă, 1 octombrie, la teatru de păpuşi în incinta Focşani Mall. Astfel, de la 17:00 se va juca piesa de teatru „Pinocchio”. Organizatorii au ales ca locaţie zona restaurantelor din incinta Mall-ului. Intrarea este liberă. (M. V.)


Noaptea de Ştiinţă la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi


Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi îşi aşteaptă studenţii, şi nu numai, pentru cel de-al patrulea an la rând, la întâlnirea cu cercetătorii săi. Noaptea de Ştiinţă, cum a fost denumit evenimentul, are loc vineri, 30 septembrie, în Parcul Palas Iaşi. Reprezentanţii universităţii susţin că Facultatea de Fizică a pregătit un adevărat spectacol al ştiinţei în cadrul căruia participanţii vor face cunoştinţă cu roboţi, vor pătrunde misterele celor mai avansate tehnologii, vor fi martori ai unor fenomene cu lumină, magnetism sau electricitate. Experimente spectaculoase, demonstraţii ştiinţifice uimitoare şi curiozităţi din lumea care ne înconjoară - toate au loc în centrul oraşului. Evenimentul intitulat Noaptea de Ştiinţă din acest an are loc în Parcul Palas Mall Iaşi pe 30 septembrie, cu începere de la ora 18.00. (M. V.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.