Premiera “SIERANEVADA” la Happy Cinema Focşani
Simona Ghiţă, Marin Grigore şi Ilona Brezoianu sunt trei dintre protagoniştii filmului Siera Nevada prezenţI la eveniment. Aproximativ 100 de invitaţI au fost prezenţI la premiera de vineri, la Happy Cinema Focşani. Evenimentul s-a înscris în turneul naţional de promovare la care au participat actorii. La Focşani, pentru prima oară, spectatorii au putut fi întampinaţI de protaganişti şi, de asemenea, au fost invitaţi să urmărească drama scrisă şi regizată de Cristi Puiu.
Nu vrem să acceptăm realitatea
Protagoniştii invitaţi au rămas, după proiecţie, împreună cu spectatorii la o sesiune de întrebări şi răspunsuri
Actorii invitaţi au făcut cunoştinţă cu publicul prezent în sală la începutul proiecţiei cu promisiunea că vor rămane la discuţii după terminarea filmului. “Ne bucurăm că ne aflăm astă seară aici. Sperăm să vă placă filmul, ne întoarcem la final să vă raspundem la întrebări, asta în cazul în care mai găsim pe cineva în sală, pentru că, aşa cum spune şi Cristi Puiu, în timpul filmului aveţi libertatea să faceţi ceea ce vă place să faceţi”, a spus cu umor, la începutul proiecţiei, Marin Grigore, actorul “dependent de net” din Siera Nevada. Drama scrisă şi regizată de Cristi Puiu este nimic altceva decat autenticul romanesc cu tot ce înseamnă acesta. Dacă unii dintre spectatori au ales să plece din sală în timpul filmului, mai ales acolo unde limbajul nu a fost recomandat copiilor (se pare că nici unora dintre adulţi), a fost poate pentru “mulţi dintre noi nu vrem să acceptăm ceea ce există, nu vrem să recunoaştem şi să acceptăm realitatea, chiar dacă e dureroasă”, explică Ilona Brezoianu după terminarea filmului.
O oră de discuţii cu actorii
Reporterii ZdV au fost prezenţi la eveniment
Din sala de cinema, în timpul proiecţiei de la Focşani, au ieşit în jur de 10 persoane. Aproape toţi spectatorii au rămas pană la finalul proiecţiei şi pentru încă o oră la cele 2 h şi 53 min cat a durat filmul. Cam o oră a durat discuţia cu actorii pentru a afla răspunsurile la întrebările ce s-au conturat în timpul filmului. “Am rămas plăcut surprinsă că nimeni nu s-a grăbit să plece după film. Nu ne-am aşteptat să rămanem la discuţii atat de mult. Asta ne bucură foarte tare şi nu putem să credem decat că oamenilor le-a plăcut şi au înţeles filmul”, a spus Simona Ghiţă, una dintre actriţele prezente la eveniment. Actorii au povestit cum au găsit locaţia, de unde au venit ideile, cate zile au durat filmările, cum s-a făcut alegerea titlului de film, dacă personajul preotului a fost real, dacă scenariul a fost scris sau improvizat şi multe altele. Filmul Sieraevada este o dramă (la care se rade mult) care se înscrie, cumva, în stilul multor drame regizate în perioada contemporană, ce scoate în evidenţă nu numai personalitatea individului crescut sau nevoit a fi adaptat într-o societate dinamică dar încă tradiţională, ci mai ales multitudinea de caractere cu varste şi profesii diferite, cu personalităţI puternice, cu poveştile personale, toate adunate într-un apartament de 100 de metri pătraţi.
Siera Nevada a intrat în competiţia Palme d’Or şi este propunerea Romaniei pentru premiile Oscar.
La Festivalul de film de la Cannes, în premieră mondială pe 3 august 2016, filmul a fost văzut de peste 3000 de spectatori, iar actorii au avut parte de feedback pozitiv si multe aplauze, chiar dacă, multe dintre cuvinte nu au putut fi traduse şi au rămas în forma originală. Filmul a intrat în competiţie pentru trofeul Palm d’Or. După premiera de la Cannes, cotidianul “The Telegraph” a scris că: "Sieranevada este o comedie care arată ca o dramă, sună a dramă, rămane serioasă şi ridică întrebări politice, de-a lungul a 3 ore în care pur şi simplu baţi din picior. Nu este nicio secundă din acest film care să nu fie convingătoare."
Managerul Happy Cinema Focşani, Laurenţiu Tătaru, a promis că va mai organiza evenimente la care, la premiera unui film, să participe cel puţin un protagonist. “Poate, în curand, vom reuşI să repetăm supriza pentru filmul “Caini” al lui Bogdan Mirică care se află în competiţie pentru prima dată la Cannes pentru trofeul “Un certain regard”, a spus managerul.
Sieraevada a lui Cristi Puiu rulează în cinematografe din 9 septembrie şi este propunerea Romaniei la premiile Oscar. Din distribuţie fac parte: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea, Tatiana Iekel, Petra Kurtela, Ilona Brezoianu, Ioana Crăciunescu, Marin Grigore, Ramona Ghiţă, Valer Dellakeza, Eugenia Bosanceanu, Aristiţa Diamandi, Rolando Matsangos. (Alexandra TĂTARU)