Spectacol de balet în Focşani
În lumina reflectoarelor vor fi copii cu vârste între 4 şi 10 ani care frecventează „Bayadera Balet Studio”, unde sunt antrenaţi de profesorii Mircea şi Mariana Polesmic, profesionişti cunoscuţi în lumea baletului care s-au mutat de aproape doi ani la noi în oraş. În cadrul spectacolului intitulat "Carnaval", pe muzica lui Robert Schumann, copiii vor să arate ce au învăţat în acest an sub coordonarea maeştrilor Polesmic. Mircea Polesmic a urmat cursurile Liceului de Artă ”George Enescu” din Bucureşti, secţia coregrafie iar la vârsta de 18 ani şi-a început cariera de balerin profesionist la Teatrul „Oleg Danovski” din Constanţa. A urmat o întreagă carieră în lumea baletului, ajungând să îşi desăvârşească arta şi să devină profesor în Croaţia şi Italia. La rândul ei, Mariana Polesmic a urmat cursurile Liceului de Artă „Octavian Stroia” din Cluj, secţia coregrafie, şi apoi devine membru fondator al Teatrului de balet ”Oleg Danovski” din Constanţa, unde dansează în roluri de solistă. După o provocare internaţională, din 2013 revine în ţară, unde colaborează cu Retro Dance Studio Focşani, apoi, împreună cu soţul ei, Mircea Polesmic, deschide propria şcoală de balet în Focşani, ”Bayadera balet studio”. Din 2015, cei doi încep o colaborare şi cu ClubArt Tecuci. Mica şcoală de balet funcţionează la Casa de Cultură a Sindicatelor Focşani şi este frecventată de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. „«Bayadera Balet Studio» doreşte să ofere prin cursurile de balet, copiilor, adolescenţilor dar şi adultilor, posibilitatea de a deprinde elementele tehnice specifice baletului clasic dar şi ocazia de a găsi bucuria artistică, bucuria dansului, imaginaţia şi câştigarea încrederii în fortele proprii", ne-a declarat balerinul Mircea Polesmic, care îi invită pe toţi iubitorii dansului la acest spectacol la care vor evolua şi micii dansatori din Tecuci. (I. DASCĂLU)