Timp Liber

Teatrul, această muscă!

Atunci când mă aflu în preajma teatrului (nu a clădirii!), mă încearcă o anume conştiinţă mecanică să îl gândesc. Şi îl gândesc, când solemn, când, mergând ţanţoşă, cu capul în sus şi cu gura deschisă, ca trecând prin mine, ca printr-o fereastră deschisă, neinvitat, apoi zburând înapoi, afară, trecând razant pe lângă un copac, după ce mai întâi a poposit direct pe marginea cănii de cafea sub mustăţile indiferente ale pisicii mele.

Perfect, îmi zic, până aici am descris o muscă! Dar cred că nu greşesc! Şi, oricum, n-am nicio obligaţie să fiu exactă chiar în acest moment! Nici teatrul nu e! Aşadar, teatrul ca o muscă! Deunăzi, fiind în mişcare, n-am oprit eu lumea în loc, cum mai fac, din când în când, ci m-a oprit ea pe mine, încremenindu-mă într-un prezent de care, pare-se, nu mai scăpăm. O frântură dintr-o discuţie între doi liceeni, fată şi băiat, un dialog, o scenă principală a unui altfel de spectacol, o buclă atemporală, dar totuşi un EL şi o EA atât de ai timpurilor... Asta m-a transformat într-un spectator fără voie, deşi eram în întârziere.

EA: ...  da, măi, parcă suntem nişte roboţi!

EL: Da?

EA:  Nu?

EL: (oarecum blocat) Îhî!

EA:  Îmi lipseşte ceva, parcă nu mai am timp de nimic, şcoală, acasă, iar şcoală. La şcoală timpul trece greu, acasă prea repede! Nu? 

Probabil că îl priveşte, eu nu-i văd, sunt în urma mea.

EL: Nu ştiu ce să zic!...

Chiar nu ştie, îl simt!

EA: Şi parcă mai simt aşa, că nu am învăţat nimic. Da’ iau note bune!... mâine tot aşa, pomâine la fel, şi uite-aşa (pocneşte din degete) îmbătrânim.

EL: Chiar?

EA: Aş vrea să mai fac şi altceva. A! (precipitându-se) ştii că ăştia, la şcoală, ne obligă să mai cumpăram câte o revistă... Sau bilete la vreo prostie de teatru şi eu, pur şi simplu, nu îmi doresc astea! Dar lor nu le pasă, măi! Nici nu citesc prostiile alea. Dar le iau!... De ce să merg la teatru? Că, dacă nu îmi place, nu mă duc! Se gândesc oare ei la asta? Ai luat bilet? (n.r. -La STEV, adică Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni)

EL: Îhi!...

EA: Şi eu! A! Ştii ce spunea Descartes despre...

De aici încolo am refuzat să mai ascult, nici măcar nu am întors capul să-i privesc. Şi-am roşit. 

„În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim.” Vorbe de-ale lui Descartes, că tot îl pomenise tânăra.

Ştiţi senzaţia aia de singurătate cosmică?... O trec totuşi la capitolul amintiri inofensive. Dar am aşternut-o aşa, ca pe o altă insectă, moralizatoare. O libelulă, de exemplu!  Fiindcă vreau să vă povestesc despre STEV şi poate că vor citi şi protagoniştii scenei de mai sus acest articol, mai ştii?! 

Să vorbim despre STEF!

În acest an, 2016, toată manifestarea se întâmplă un picuţ altfel. Opt texte-prostii vor ieşi de sub mâna autorilor lor şi vor încăpea, vă asigur, în sufletele unor elevi prostiţi să încerce teatrul, în joc şi joacă de către ăştia, adică îndrumătorii lor (şi profesori, şi actori) în ale acestui fenomen, în d’ale acestei arte.

Aşa-i că v-aţi fi oprit să le ziceţi ceva celor doi? Eu nu m-am oprit, nici EL nu a oprit-o din flecăreală. Eram în întârziere, cum spuneam. Dar, dacă aş fi făcut-o, dacă m-aş fi întors să-i privesc în ochi, credeţi că le-aş fi spus despre „O noapte furtunoasă”, „Titanic Vals”, Caii la fereastră”, „Cine sapă groapa altuia”, „Flecărelile femeilor”, „Angajare de clovn”, „O noapte furtunoasă”(nu mă repet, sunt nopţi şi nopţi!) şi, în sfârşit aş fi încheiat cu (un) „Picnic pe câmpul de luptă”? 

Credeţi bine! Le-aş fi spus totul dintr-o suflare! Concentrat! Dar şi despre julituri, despre nuanţe de roşu, despre sânge clocotind, despre plâns, despre râs, foarte mult râs, emoţii şi multe altele. Fiindcă asta înseamnă STEV! Desigur, pentru cumpărătorul obligat cu bilet la teatru, n-are cum să însemne mai mult decât un spectacol. Nu vorbesc aici de susţinerea pe care ar putea să o aibă la ei, pentru colegii lor, care în afară de şcoală şi casă au ales să mai aibă ceva de făcut. În fond, nu e decât un concurs între licee. Un fel de olimpiadă de teatru, cum ar veni! Dar ce, parcă pe olimpicii şcolilor îi susţine altcineva decât proprii profesori? Aşa că o să ies din culisele susţinerilor, că mă pierd şi o să revin la actele noastre. 

STEV 2016, marcând a XXXIV-a ediţie a Stagiunii, înseamnă, de fapt, două zile de spectacole de teatru, vreo 70 de elevi-actori, o mână de actori, îndrumători artistici, două mâini de profesori, o Casă de Cultură a Sindicatelor ca Organizator, cu tot cu oamenii ei, de la femei de serviciu (doamnele Angelica Cheptea, Lenuţa Neagu) până la un om bun la toate (Ionel Rufă), un contabil (Marian Munteanu) şi, în sfârşit, un alergător, Ioana Andrei.

Spuneam, în rândurile de mai sus, că această nouă ediţie e altfel, căci, de data aceasta, elevii-actori vor juca pe scena Teatrului Mr. Gh. Pastia, şi nu pe scena Casei de Cultură, ca până acum şi asta întâmplându-se numai şi numai prin bunăvoinţa lui Sorin Francu, directorul Teatrului, şi, totodată şi Preşedintele Juriului în această ediţie, un juriu în a cărui componenţă o vom reîntâlni pe actriţa Paula Grosu, precum şi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar, Silvia Chelariu, inspector de specialitate-limba şi literatura română.

Ei vor stabili cine, cu ce, şi cum s-au reprezentat tinerii actori, simbolic. De partea materială sunt responsabili consilierii locali, care au aprobat într-una din şedinţele lor, suma de 7.000 de lei, sumă care se va împărţi astfel: Locul I- 3.000 lei, Locul II- 2.000 lei, locul III- 1.000 lei şi două premii individuale, fiecare a câte 500 de lei, de care se vor bucura cei ce se vor fi făcut remarcaţi la sfârşitul acestei competiţii. Aşadar, mulţumim Consiliului Local al Municipiului Focşani pentru sprijin!

O piesă de teatru e ca o clădire. Are ziduri, da! şi, într-o bună zi, câţiva elevi încep să se caţere pe ele. Fiecare cu mijloacele lui. Îndrumătorii artistici îi învaţă să improvizeze câteva metode pentru o căţărare cât mai uşoară, iar profii  lor îndrumători, precum Ionela Ilie, Ion Gh. Cherciu, Teodora Bentz, Ionuţ Ţandără, Ionela Andrei, Silvia Oancia, Lavinia Anghel, Marilena Bărculescu, Doina Boboc, Alexandra Tătaru, Mădălina Temelie, Neculai Florea, Marina Pătraşcu şi Carmen Ion, trec prin zid de cele mai multe ori ca să fie acolo înaintea elevilor, ca în cazul în care ar cădea, din varii motive, să le asigure cineva acel minim „pe moale”, de care au atâta nevoie toţi tinerii adolescenţi până la urmă.

Hai şi tu la Teatru!

Astăzi, la deschiderea Stagiunii, lăsăm voit o uşă întredeschisă. Prin spaţiul oferit de Ziarul de Vrancea şi prin Silvia Vrînceanu. Până azi, STEV era o manifestare care se desfăşura cu uşile închise, dar de azi vom folosi acest generos spaţiu ca să ne cunoaştem mai bine. Poate nu vă plac uşile întredeschise, ce ştiu eu?! Poate că va plac găurile de chei, spre exemplu! Dacă da, atunci vă invităm să trageţi cu ochiul, fie înspre sala de spectacol, fie înspre această pagină, care îşi va găsi, sper eu, utilitatea (şi în zilele ce vor urma, fiindcă vă voi povesti pe larg despre fiecare spectacol în parte).

Acum, cedez spaţiul rămas colegilor mei, îndrumători artistici (mă regăsesc şi eu în echipa asta) pentru a vă putea informa chiar de la sursă asupra subiectelor  şi temelor ce vor fi abordate în cadrul Stagiunii.

• „Şapte elevi-actori, într-un decor minimalist, reconfigurează povestea lui Caragiale, O noapte furtunoasă, pornind de la ideea de joc şi joacă. Astfel se dezvăluie personalitatea elevilor, pusă în valoare într-o reprezentare energică şi savuroasă.” (George Năstase, îndrumător artistic al trupei de teatru a Liceului cu Program Sportiv Focşani)

• „Titanic Vals. Nici naufragiu, nici dans. Valsul, în dansul sportiv, are cele mai puţine figuri: întoarcere spre dreapta, întoarcere spre stânga şi sweevle, o figură complexă. Textul va fi îmblânzit de copii, însă eu, când zic stânga sau dreapta nu mă mai pot gândi decât la însemnătatea lor electorală.V-aţi imaginat vreodată cum ar face campanie electorală un fiu, tatălui? Ei bine, Tudor Muşatescu, autorul piesei, a făcut-o: Votaţi cu... TATA!” (Ana Puşcălău, îndrumător artistic trupei de teatru a Liceului de Artă şi Muzică Gh. Tăttărescu Focşani)

 

• „ Dispre piesa Caii la fereastră, de Matei Vişniec, publicul să se aştepte la o piesă care va aborda latura profund umană”( Floris Cucu, îndrumător artistic trupei de teatru a Colegiului Naţional Al. I.Cuza)

• „De ce această piesă, Cine sapă groapa altuia”? Pentru că textul piesei e chiar pretextul jocului de-a actoria. Apoi de-a viaţa, de-a ceea ce gândim şi de-a ceea ce suntem. Şi pentru că ne place Ion Băieşu, care e spumos, comic, şi aşa cum spunea Nichita Stănescu, face imprudenţa de a fi iubit prin scrierile sale.” (Valentin Cotigă, îndrumător artistic trupei de teatru a Liceului Tehnologic Eremia Grigorescu Mărăşeşti)

• „Când dai de copii dinamici şi neastâmpăraţi, nu ai altceva de pus în scenă decât o Commedia Dell’Arte. Apoi te închini lui Goldoni  pentru că poţi râde şi treci de Flecărelile Femeilor! De orice fel de flecăreli! (Ana Puşcălău, îndrumător artistic trupei de teatru a Colegiului Tehnic Valeriu D. Cotea Focşani)

• „Angajare de clovn e scrisă de Matei Vişniec. De jucat e însă nevoie de mai mult decât de o angajare. Le-am luat celor trei elevi, care întruchipează cele trei personaje, trei mingi de ping-pong. Le-am lăsat un pic pe mâna lor, să dea cu ele de ciment. Pe urmă le-am spus: acesta va fi nasul vostru! Au râs, în timp ce eu le tăiam mingiuţele. Apoi au citit textul, ping-pong, ping-pong. Apoi s-au urcat pe scenă şi, în timp ce îşi căutau clovnul interior, de care nu ştiau, m-am privit şi eu în oglindă. Mă maimuţăream. Dacă clovnii din voi au îmbătrânit, întineriţi-i!... Nu ştiu cui zic asta. Poate mie?!” (Olimpia Săpunaru, îndrumător artistic trupei de teatru a Colegiului Tehnic Edmond Nicolau)

• „Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul este improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil” (folosind cuvintele lui I.L. Caragiale, spuse pe la 1896, atât ne dezvăluie Floris Cucu, îndrumător artistic trupei de teatru a Liceului Teoretic Duiliu Zamfirescu, din culisele piesei O noapte furtunoasă)

• „Fernando Arabal este un dramaturg spaniol şi este unul dintre reprezentanţii teatrului absurd. Prin piesa Picnic pe câmpul de luptă creează un manifest despre inocenţă, ca victimă a manipulării şi a războiului. (Adrian Damian, îndrumător artistic al trupei de teatru a Liceului Pedagogic Spiru Haret Focşani)

Atât din culisele STEV-ului, deocamdată! Abia aşteptăm să urcăm (şi) pe scenă. Iar eu voi reveni aici şi mâine, cu întâmplări, cu aplauze, râsete de copil, cu detalii despre fiecare joc şi spectacol în parte. 

Vă dorim viziune plăcută şi mulţumim elevilor care au cumpărat bilete. Să nu fiţi supăraţi că „ăştia” vă aduc obligatoriu la teatru! Poate fi plăcut, să ştiţi! Şi, câteodată, nici nu doare!

În limita locurilor disponibile, se poate intra în lumea noastră chiar dacă sunteţi prinşi pe dinafara ei!

Pe mâine!

 

• Olimpia Săpunaru este actriţă, absolventă U.N.A.T.C. "I. L.Caragiale" Bucureşti, secţia Actorie, păpuşi-marionete. În paralel, s-a specializat şi în regie. "Eu sunt actriţă. Nu ştiu de ce. Mi-am luat toată lumea în cap, într-o zi, dându-mi-o pe a mea peste cap, de nu mai ştiu în cine mi-o uit şi unde", ne-a spus ea despre sine. Olimpia scrie pe blogul https://almanahe.wordpress.com şi este implicată în nenumărate activităţi de educaţie nonformală prin teatru. De 17 ani este coordonator de trupe de teatru în STEF, iar în ultimii ani a fost membru al juriului.

 

 

 

---