Timp Liber

Galerie foto!! Despre „Noaptea Verde a Teatrului” şi teatrul focşănean

Ziarul de Vrancea
27 mar 2016 2152 vizualizări
25 martie marchează data când s-a organizat, pentru prima dată în oraşul nostru, o „Noapte Verde a Teatrului”, proiect care face parte din iniţiativa „Verde la Teatru”.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, care este pe 27 martie, în Focşani au loc Galele Teatrale Focşănene, din cadrul cărora face parte şi „Noaptea Verde a Teatrului”. Timp de o săptămână şi jumătate, focşănenii au prilejul de a participa la viaţa culturală a oraşului, oportunitate mai rar întâlnită pe la noi.

„Stelele sunt ultima mea grijă”
 „Noaptea Verde a Teatrului” a avut loc la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia. Acesta a fost un eveniment ce a durat aproape patru ore în noaptea dinspre 25 spre 26 martie, fiind împărţit în doua piese de teatru, doua workshop-uri şi un concert.

Prima piesă a fost „Stelele sunt ultima mea grijă” a trupei de teatru Seism. Aceasta a fost formată din şase scenete de Matei Vişniec şi abordează teme interesante şi întrucâtva subversive: de la erotism şi fatalitatea atracţiei faţă de moarte, la frivolitate, la graniţa dintre sex, dragoste şi pasiune. Piesa a fost jucată cu mult talent şi carismă, iar publicul a fost captivat complet de tinerii actori profesionişti, de schimburile de replici şi de pasiunea cu care au fost jucate rolurile, astfel că piesa s-a terminat pe un vuiet de aplauze.

Pauză muzicală cu Simona Delegeanu

În continuare au urmat două workshop-uri distractive cu jocuri şi exerciţii de auto-dezvoltare. Între cele două, deja cunoscuta cântăreaţă talentată Simona Delegeanu a susţinut un concert de 45 de minute în care a animat spectatorii puţin obosiţi, cântând piese din repertoriul folcloric românesc, precum şi piese de actualitate.

„Strip Tease”

Ultima piesă a fost un spectacol-manifest numit „Strip Tease”, pus în scenă de trupa de teatru M.A.G.S. Deşi numele a incitat mulţi spectatori, piesa ţine de teatrul absurdului şi deci „dezbrăcarea” a fost una simbolică, nicidecum erotică, ea reprezentând o fantezie suprarealistă. Această piesă de teatru focalizează pe confuzia fizică şi psihică a doi oameni banali, care devin obiecte de experimentare pentru o putere superioară, ambiguă, neidentificabilă, poate chiar politică, ce îi dezbracă. Publicul a stat atent la fiecare cuvânt spus şi fiecare gest pe care l-au făcut actorii. Deşi poate mai greu de înţeles, această piesă s-a bucurat de aceeaşi atenţie şi aceleaşi aplauze tumultoase ca şi prima.

Mici donaţii pentru proiectul „Verde la Teatru

O temere comună a celor implicaţi în acest proiect a fost faptul că nu vor veni mulţi oameni, fiind un eveniment ce a avut loc noaptea, după cum ne spune şi Elena Călinoiu, actriţă, voluntară şi elevă a Colegiului Naţional „Unirea”: „Eu sper din suflet doar să vină lume, fiind aşa târziu…”. Însă oamenii nu au dezamăgit şi, în pofida aparentului dezinteres general faţă de viaţa culturală din Focşani, la spectacol au venit peste 200 de oameni. Scopul acestei iniţiative a fost şi de a strânge mici donaţii prin care proiectul „Verde la Teatru” să poată avea o continuitate şi anul acesta, nemaifiind nevoie să se apeleze la ajutorul diferitelor oficialităţi locale sau a altor organizaţii.

"Vin la teatru pentru emoţie"

Referitor la participarea oamenilor la evenimentele teatrale din oraş, Elena Călinoiu ne-a mai spus: „Cred, în primul rând, că e important să vină oamenii la teatru, să înveţe să vină din ce în ce mai mult la teatru. Mai mult decât atât, să ştie de ce vin să vadă teatru, care le este scopul? De obicei, să vezi un spectacol poate fi distractiv; sau poate te relaxează ori poate pur şi simplu vrei să-ţi vezi colegul de bancă pe scenă  (în cazul oraşului nostru mic). Mai frumos e atunci când auzi că oamenii vin la teatru pentru că pleacă din sală cu emoţie. Cred cu tărie că teatrul îţi oferă nişte emoţii unice, care rămân în suflet, deşi tot ce se întâmplă e doar în momentul ăla. E un exemplu perfect pentru îndemnul „Trăieşte în prezent!”. Aşadar, la fel de bine pot sa spun „Vino la teatru!”, nu? Sau hai, că dăm Verde La Teatru.

Speranţele unui voluntar

Elena Ilaria, membră a Clubului de Jurnalism „Tineret în (re)acţiune” de la Ziarul de Vrancea, elevă a Colegiului Naţional Al. I. Cuza, ne-a vorbit, din perspectiva unui voluntar, despre ideea de „Noapte Verde a Teatrului”: „Noaptea Verde a Teatrului e un eveniment care se vrea să devină tradiţie. Pentru că pe 27 martie e Ziua Teatrului, cei care au organizat în toamnă festivalul «Verde la Teatru» au venit cu această idee – să facă o noapte a teatrului. S-au gândit că donaţiile de la NVT îi vor ajuta să organizeze din nou festivalul VLT. Interact VARANA Focşani a fost unul dintre parteneri la NVT şi, fiind membru, am zis că ar trebui să fiu şi eu acolo. Sper că oamenilor le-au plăcut spectacolele şi că vor veni şi la festivalul Verde la Teatru.” (Dragoş DIMOFTEI)

 

Dragoş este unirist și activează în Clubul de Jurnalism „Tineret în (re)acţiune” de la Ziarul de Vrancea

 

Fotografiile au fost făcute de Serena Țenea, Ruxandra Dobre, Silviu Androne și alții



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
omul, acum 988 zile, 13 ore, 13 minute, 8 secunde
Felicitari Uniristelor Serena Bosnea si Elena Calinoiu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.