Ce filme vedem în weekend
Cum vremea nu este tocmai primitoare în aceste zile, una dintre posibilităţile de petrecere a sfârşitului de săptămână cu familia este vizionarea unui film la cinematograf. Cinematograful Balada din Focşani propune pentru finele acestei săptămâni patru filme, pentru gusturi diferite.
Imagine “Fiul lui Saul” ( 2015)
Cei mici pot viziona, atât sâmbătă, cât şi duminică de la ora 15,00, filmul „Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri”, o ecranizare inspirată din clasica şi nemuritoarea poveste a lui J.M. Barrie. În regia lui Joe Wright, filmul îi reinventează micului Peter Pan biografia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, băiatul este răpit de piraţi şi dus în Neverland, unde descoperă că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră (Hugh Jackman). De la ora 17,00, “Everest”.
• Inspirat din evenimentele extraordinare petrecute cu ocazia încercării de a ajunge pe vârful celui mai înalt munte din lume, “Everest” este povestea adevărată a două expediţii diferite care i-a forţat pe participanţi să-şi testeze limitele atunci când au fost surprinşi de unul din cele mai cumplite viscole din istoria cunoscută a omenirii. Alpiniştii au avut de înfruntat obstacole la limita imposibilului, iar pasiunea şi obsesia lor de o viaţă – aceea de a cuceri acel vârf – a devenit o luptă contra cronometru pentru supravieţuire.
• Sâmbătă de la ora 19,00 puteţi fi martorii unui film documentar ce surprinde procesul de creaţie a uneia dintre celebrele sculpturi de câini ale artistului Velasco Vitali, de la ceară la bronzul finisat, în Fonderia Artistică Battaglia din Milano. Filmul urmăreşte lucrul unui grup de artizani pricepuţi în turnătoria artistică deschisă în urmă cu o sută de ani şi prezintă vechea tradiţie a sculpturii în bronz, neschimbată din secolul al VI-lea î.e.n.
• Ultima propunere a săptămânii este drama istorică “Fiul lui Saul”, programată duminică de la ora 19,00. Acţiunea filmului are loc în lagărul morţii de la Auschwitz - Birkenau în 1944, iar un evreu maghiar prizonier, pe nume Saul este membru al Sonderkommando, un grup de prizonieri cărora li s-au dat privilegii umilitoare şi iluzorii ca oameni de încredere, cu creşteri minore în raţia alimentară, iar ei, în schimb, cară cadavrele din camerele de gazare în locul în care să fie arse, apoi duc cenuşa departe ca să fie aruncată. Sarcina este realizată într-un ritm frenetic, mereu accelerat, pe măsură ce aliaţii se apropie.
Biletele se pun în vânzare în ziua difuzării filmelor, începând cu ora 14,00, la preţul de 5 lei pentru oricare dintre filme. (M. V.)














