Timp Liber

O nouă ediţie “Lira vranceană”: petreceri de “păzit usturoiul”

Ziarul de Vrancea
19 nov 2015 2305 vizualizări
Tinerii iubitori ai muntelui şi-au dat întalnire în minivacanţa de 1 Decembrie la o nouă ediţie a Festivalului “Lira vranceană”

Ajuns la a XV-a ediţie, marcand 20 de ani de la prima întalnire, festivalul din acest an are loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie la Lepşa. “Lira vranceană” este organizată şi în acest an de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă “Focul Viu” care îşi invită prietenii, astfel, să sărbătorească Începutul Anului Nou Dacic, de sambătă 28 noiembrie pană marţi 1 decembrie 2015, cu paine, usturoi, ceapă, branză, carnaţi, ţuică şi vin... într-o atmosferă de „haitic”. “În noaptea de Sf. Andrei, care e şi prima noapte a Anului Nou Dacic, se deschid cerurile, pentru că acum se întalnesc cele văzute, cu cele nevăzute, lumina cu întunericul, se înnoieşte timpul, moare haosul şi se naşte armonia din om şi din univers. Ce e înăuntru, e şi în afară ... Acum, puterea lupului e cea mai vie. Băieţii şi fetele organizează o petrecere în timpul căreia vor «păzi usturoiu»“, se arată în invitaţia lansată de organizatori pe o reţea de socializare. Tinerii interesaţi sunt aşteptaţi la Lepşa cu fotografii, caricaturi, grafică, proiecţii multimedia şi cantece după vechea datină a Lirelor. “Puteţi ajunge la şezătoarea lupilor venind dinspre Focşani spre Targu Secuiesc cale de vreo 76 de Km pe o potecă care va fi pe placul cailor putere a bidiviilor voştri sau dinspre Targu Secuiesc spre Focşani la circa 50 Km pe un drum de munte care abia şi-a aşternut un suman gros şi negru. Vă aşteptam cu mult drag la Păzitul Usturoiului şi să Jucăm Covata”, mai anunţă organizatorii. Cazarea se face în trei locaţii gen cabană/pensiune, 30 lei/ noapte/ pat/ persoană.  Camerele sunt cu 2 şi 3 paturi.

Care este programul festivalului

Sambătă,  28 noiembrie 2015
- primirea şi cazarea „lupilor”- organizarea haiticurilor
- sfatul bătranilor lupi
- jocuri de cabană
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună

Duminică, 29 noiembrie 2015
- drumeţie în ”Cheile Tişiţei”
- jocuri şi distracţie pentru copii şi părinţi
- depanarea în imagini a amintirilor (proiecţii multimedia)
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună

Luni, 30 noiembrie 2015 
- expunerea de fotografii, grafică şi afişe ecologice
- altă drumeţie
- “călătorie” la Mănăstirea Lepşa
- jocuri pentru copii şi părinţi
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună

Marţi, 1 decembrie 2015
Arborarea drapelului şi intonarea imnului, îmbrăţişări, pupături şi urări de bună revedere la următoarea şezătoare a lupilor. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.