O nouă ediţie “Lira vranceană”: petreceri de “păzit usturoiul”
Ajuns la a XV-a ediţie, marcand 20 de ani de la prima întalnire, festivalul din acest an are loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie la Lepşa. “Lira vranceană” este organizată şi în acest an de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă “Focul Viu” care îşi invită prietenii, astfel, să sărbătorească Începutul Anului Nou Dacic, de sambătă 28 noiembrie pană marţi 1 decembrie 2015, cu paine, usturoi, ceapă, branză, carnaţi, ţuică şi vin... într-o atmosferă de „haitic”. “În noaptea de Sf. Andrei, care e şi prima noapte a Anului Nou Dacic, se deschid cerurile, pentru că acum se întalnesc cele văzute, cu cele nevăzute, lumina cu întunericul, se înnoieşte timpul, moare haosul şi se naşte armonia din om şi din univers. Ce e înăuntru, e şi în afară ... Acum, puterea lupului e cea mai vie. Băieţii şi fetele organizează o petrecere în timpul căreia vor «păzi usturoiu»“, se arată în invitaţia lansată de organizatori pe o reţea de socializare. Tinerii interesaţi sunt aşteptaţi la Lepşa cu fotografii, caricaturi, grafică, proiecţii multimedia şi cantece după vechea datină a Lirelor. “Puteţi ajunge la şezătoarea lupilor venind dinspre Focşani spre Targu Secuiesc cale de vreo 76 de Km pe o potecă care va fi pe placul cailor putere a bidiviilor voştri sau dinspre Targu Secuiesc spre Focşani la circa 50 Km pe un drum de munte care abia şi-a aşternut un suman gros şi negru. Vă aşteptam cu mult drag la Păzitul Usturoiului şi să Jucăm Covata”, mai anunţă organizatorii. Cazarea se face în trei locaţii gen cabană/pensiune, 30 lei/ noapte/ pat/ persoană. Camerele sunt cu 2 şi 3 paturi.
Care este programul festivalului
Sambătă, 28 noiembrie 2015
- primirea şi cazarea „lupilor”- organizarea haiticurilor
- sfatul bătranilor lupi
- jocuri de cabană
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună
Duminică, 29 noiembrie 2015
- drumeţie în ”Cheile Tişiţei”
- jocuri şi distracţie pentru copii şi părinţi
- depanarea în imagini a amintirilor (proiecţii multimedia)
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună
Luni, 30 noiembrie 2015
- expunerea de fotografii, grafică şi afişe ecologice
- altă drumeţie
- “călătorie” la Mănăstirea Lepşa
- jocuri pentru copii şi părinţi
- cantece, poezii, scenete, dans şi voie bună
Marţi, 1 decembrie 2015
Arborarea drapelului şi intonarea imnului, îmbrăţişări, pupături şi urări de bună revedere la următoarea şezătoare a lupilor. (M. VLĂDESCU)