Timp Liber

Mănăstirea Brazi şi-a prăznuit ieri hramul

Mihai Boicu
22 sep 2015 2578 vizualizări
Credincioşii au venit în număr mare pentru a se închina la moaştele Sfântului Teodosie

Mănăstirea Brazi, de la Panciu, l-a prăznuit ieri pe Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie, ctitorul aşezământului monahal şi ocrotitorul spiritual al oraşului Panciu. Sfânta Liturgie a fost oficiată în Biserica cu hramurile Sf. “Sfinţit Mucenic Teodosie” şi “Pogorârea Duhului Sfânt” în limbile română şi greacă de Înaltpreasfinţitul Părinte ÎPS Ciprian a binecuvântat credincioşii care au venit în număr mare la Mănăstirea Brazi

 

 

 


ÎPS Ciprian a binecuvântat credincioşii care au venit în număr mare la Mănăstirea Brazi

Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi arhimandritul Nikodimos Kabarnos, din Atena. De asemenea, la eveniment a participat şi stareţa Mariam Scorda, din Grecia, care a interpretat lucrări de muzică bizantină. La Mănăstirea Brazi au venit foarte mulţi credincioşi din Panciu şi din localităţile din jur, care au asistat la slujbă şi s-au închinat la moaştele Sfântului Teodosie. ÎPS Ciprian a binecuvântat credincioşii, cărora le-a transmis că sunt

 

 

 

 

Foarte mulţi credincioşi din podgorie au asistat la Sfânta Liturghie

binecuvântaţi pentru că au un asemenea aşezământ monahal. Arhiepiscopul a evocat viaţa şi activitatea Sfântului Sfinţit Mucenic Tedosie, care şi-a dedicat întreaga viaţă Bisericii şi păstrării credinţei, din acest motiv fiind decapitat de tătari. “Ce aşteaptă sfinţii de la noi este să conştientizăm identitatea de creştini, să cunoaştem în ce constă credinţa strămoşească, pe care ei au propovăduit-o şi au apărat-o cu preţul vieţii, pe care au lăsat-o moştenire şi faţă de care noi avem datorii imense”, a spus ÎPS Ciprian, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Panciu. La finalul Sfintei Liturghii, stareţa Mănăstirii Brazi a oferit Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei şi arhimandritului Nikodimos Kabarnos câte o icoană a Sf. Ioan Gură de Aur, iar stareţei Mariam Skorda o icoană a Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie. De asemenea, o icoană a Sfântului Mucenic Teodosie a primit şi primarul Iulian Nica. La Mănăstirea Brazi a fost prezent şi prefectul Nicuşor Halici. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
profesorul, acum 3136 zile, 8 ore, 58 minute, 43 secunde
Usor -usor, IPS Ciprian reuseste sa isi instaleze un cult al lui, iar aroganta si ego-ul pe care le detine reusesc sa umbreasca ceea ce ar trebui sa arate din caracterul evlavios al unui episcop. Vin citeste integral
elevul, acum 3136 zile, 5 ore, 59 minute, 33 secunde
"aceiasi "-trebuie sa faci acordul,domnule, asa-zis profesor.Stiam ca la seminar era admitere la gramatica si, dupa rautatea pe care o ai in suflet ,n-as zice ca esti un om normal.Incearca citeste integral
, acum 3136 zile, 15 ore, 57 minute
CU ANI IN URMA DEALURILE BRAZILOR ERAU PLINE DE OAMENI . IERI PUTINI SEMN CA LUMEA ISI DA SEAMA DE CINE NE CONDUCE SI SPRE CE.
, acum 3136 zile, 16 ore, 19 secunde
Acum se mandreste cu ea. Si aduce toti grecii sa se laude ce mare ierarh este.
Ciprian Banosu, acum 3136 zile, 16 ore, 5 minute, 13 secunde
Ce cauta Ciprian intr-o Biserica !!??? Aduce pacatul in ea . Locul lui Ciprian este intr-o banca , camatar sau sa se faca ofiter GRU ca sunt joburi mai potrivite caracterului , sufletului si citeste integral
, acum 3136 zile, 18 ore, 53 minute, 57 secunde
Noroc de cei veniti din alte localitati ca au facut o mana de oameni. Altfel vorbarie, lalaiala geceasca, parada elegantei, crucioaie, barboaie dar suflteste nimic.
preot, acum 3137 zile, 3 ore, 30 minute, 20 secunde
aia este biserica de care Ips Ciprian spunea ca este mausoleul lui Ps Epifanie
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.