Timp Liber

Mariana Ionescu Căpitănescu vine “La muchia bradului”

Ziarul de Vrancea
10 sep 2015 1715 vizualizări
După patru ani, Primăria Nereju reia organizarea festivalului folcloric

Duminică, 13 septembrie, la Nereju are loc o nouă ediţie a Festivalului  folcloric “La muchia bradului”. Organizat de Primăria şi Consiliul Local Nereju, împreună cu Centrul Cultural Vrancea şi Căminul Cultural “Dimitri Gusti” Nereju, festivalul revine după ce din 2011 a luat o pauză din lipsa banilor. Anul acesta însă, cu ajutorul unor sponsori şi al Obştii Nereju, va avea loc a VIII-a ediţie a Festivalului folcloric “La muchia bradului”. De la ora 12.00, pe scenă vor urca formaţiile tradiţionale vrâncene din Spuber, Paltin, Năruja, Nistoreşti, dar şi Ansamblul “Chipăruşul” din Nereju. Pe scena amplasată în minunata poiană înconjurată de brazi, care îi dă şi numele festivalului folcloric, vor mai urca Ansamblul “Ţara Vrancei”, dar şi formaţia “Nemuritorii” din Buzău precum şi interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu. În paralel va avea loc un târg al meşterilor populari, de la care nu vor lipsi Şerban Terţiu şi Tudoriţa şi Pavel Lupaşc, după cum ne-a declarat directoarea Căminului Cultural “Dimitrie Gusti” Nereju, Natalia Dudu. CL Nereju a alocat pentru acest eveniment 10 mii lei, sumă completată de sponsori şi Obşte. “Drumul este bun. Doar la Spulber, unde a fost o alunecare de teren, au rămas denivelări. În rest se poate ajunge fără probleme”, ne-a asigurat viceprimarul Răduţă Bozgonete din Nereju. În poiana în care va avea loc festivalul au fost invitaţi şi comercianţi din zonă cu grătare şi băuturi răcoritoare. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.