Unde mergem?
Casa de Cultura a Sindicatelor “Leopoldina Bălănuţă” Focşani găzduieşte sâmbătă, 28 martie 2015, la ora 18,00, spectacolul intitulat “Ultimul romantic”. Protagoniştii acestuia sunt Alexandru Jula, Gabriel Dorobanţu, Stela Enache, Gabriel Lazăr, Alexandra Canareica şi Octavian Ursulescu. Timp de două ore iubitorii şlagărelor se vor putea delecta cu melodiile tinereţii. Biletele se găsesc la agenţia Casei de Cultură, zilnic între orele 8,00 şi 20,00, preţul unui bilet fiind de 25 lei. (M. V.)
Concert Voltaj la Promenada Mall Focşani
Formaţia “Voltaj” cântă în această seară la Promenada Mall. Concertul va începe la ora 18,30, intrarea fiind liberă. “Voltaj” este una dintre cele iubite formaţii româneşti, iar anul acesta a revenit în atenţia publicului după ce a câştigat selecţia naţională pentru concursul Eurovision. “De la capăt” este piesa câştigătoare şi pe care, foarte probabil, cei de la “Voltaj” o vor cânta live şi la Focşani. (M. V.)
Recital cameral de Floriile creştinilor romano-catolici
În cadrul Stagiunii Camerale 2015, Ateneul Popular împreună cu Parohia Romano-Catolică "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" Focşani, invită vrâncenii duminică, 29 martie 2015, ora 12:30, la Recitalul Cameral cu Cvartetul „Consonanţe”. Evenimentul va avea loc la Biserica Romano-Catolică Focşani, cu prilejul Sfintei sărbatori a Floriilor la credincioşii catolici.
Cei patru instrumentişti (Stefan Epuran – vioară, Alexandru Timilie – vioară, Iulian Bolog – violă, Alexandra Elefterescu - violoncel) vor interpreta Cvartetul pentru coarde opus 51 "Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului" , compusă de Joseph Haydn. Intrarea este liberă. (Z. V.)