Timp Liber

Volum bilingv dedicat românilor din Italia donat Bibliotecii Judeţene

Ziarul de Vrancea
5 feb 2015 1058 vizualizări
Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” şi-a îmbogăţit, recent, colecţia de carte cu antologia bilingvă de poezie română “Poesia romena – sogno suono segno”, tradusă în limba italiană de Geo Vasile, prestigios italienist, scriitor şi critic literar

„Volumul, donaţie onorantă pentru noi, cu dedicaţia “Un piccolo regalo da parte di Biblioteca Borgaro Torinese”, a fost revăzut de Patrizia Garofalo şi a apărut la Edizioni Il Foglio, în anul 2014. Acesta cuprinde în cele 616 pagini, zeci de poezii din opera a 37 de poeţi români, de la Mihai Eminescu, până la Miruna Vlada”, transmit reprezentanţii Bibliotecii. Autorul antologiei, Geo Vlad, a fost distins cu ordinul Stella d'Italia în grad de Cavaler, pentru contribuţia sa la promovarea limbii şi literaturii italiene în România. Donaţia a fost posibilă în urma colaborării Bibliotecii Judeţene cu Asociaţia Culturală „Dacia” din Borgaro Torinese – Italia, al cărei coordonator şi promotor este Mariana Iacob, originară din Vrancea. Volumul va intra în colecţia de carte italiană a Bibliotecii şi va fi prezentat de Ziua mondială a poeziei - 21 martie, într-un recital de poezie în mai multe limbi. Colaborarea dintre biblioteca vrânceană şi Biblioteca Publică “Gianni Rodari” din Borgaro Torinesse, Italia, a început în 2009 cu înfiinţarea unui fond de carte în limba română, care în prezent numără 700 de volume. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.