VIDEO!!! S-a deschis cinematograful 3 D din Promenada Mall Focşani
Cele mai noi filme rulează de astăzi la Cinema Colours în Promenada Mall Focşani. Este cea mai mare investiţie făcută vreodată în Focşani într-un cinematograf. Vorbim de cea mai modernă aparatură care se combină cu cel mai înalt standard de amenajare al sălilor de cinema. S-au investit 500.000 de euro. La aceasta se mai adaugă alte 200.000 de euro pentru o zonă de petrecere a timpului liber, cu cinci restaurante, loc de joacă pentru copii şi o sală de jocuri electronice. Inagurarea s-a făcut aseară, în prezenţa investitorilor şi a invitaţilor, cei mai mulţi din administraţia publică locală. La deschiderea primului cinematograf 3 D din Focşani a vorbit cel care a venit cu ideea de a investi într-un astfel de proiect. „Este o zi foarte importantă pentru noi, este cel de-al treilea cinematograf din reţeaua Colours şi îl inaugurăm astăzi (n.r. Ieri) la Focşani. Mă face să îmi aduc aminte cum am început această idee de multiplex în Focşani. Reprezintă o investiţie de 500.000 de euro cu tot cu TVA , am creat 11 locuri de muncă şi zeci de oameni ne-au ajutat să implementăm acest proiect. Ceea ce am făcut aici este în trend cu cerinţele din zilele noastre în materie de entertainment”, a spus Adrian Cojocaru, proprietarul Cinema Colours.
Preţuri promoţionale la biletele de film
Noul cinema are două săli de proiecţie de film, dintre care una destinată proiecţiilor de filme 3D. Cei de la Promenada spun că Cinema Colours vine în întampinarea amatorilor de filme cu oferte promoţionale. Astfel, în fiecare miercuri, puteţi beneficia de «Promoţie 1^1 pur şi simplu», care presupune că la fiecare bilet achiziţionat clienţii primesc unul gratuit. Politica de preţuri prevede reduceri pentru anumite categorii sociale - elevi, studenţi, pensionari. Noul cinema îşi propune să proiecteze cele mai noi şi de succes producţii romaneşti şi internaţionale. „ Este primul cinematograf 3D din Focşani. Ne-am gandit cum să îmbunătăţim calitatea serviciilor noastre pentru ca focşănenii să petreacă cat mai mult timp plăcut aici”, a spus Ionuţ Dogaru, director pentru Romania al societăţii Resolute Lar Romania, care administrează Promenada Mall Focşani. La eveniment a participat şi actorul Denis Ştefan, cunoscut din filmul „Păcală se întoarce”. ”Nu ştiţi cat de plăcut este pentru un actor de film cand se deschide o sală de cinema. Consider că un asemenea eveniment este foarte important pentru viaţa culturală a acestui oraş„, a încheiat actorul Denis Ştefan. Sălile de cinema sunt echipate cu sisteme de proiecţie digitale, Dolby Digital Surround, fotolii confortabile de o calitate superioară şi sistem de proiecţie MasterImage 3D. (A. IVAN)
Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini de la lansare.