Prima cafenea „a la carte” acreditată în Focşani
Şcoala 7 a acredit „a la carte” prima cafenea din Focşani. Acţiunea a fost realizată ieri, când într-o cafenea din centrul oraşului a fost inaugurată o minibibliotecă în care cititorii găsesc cărţi din toate domeniile. Acreditarea cafenelei „a la carte” a venit nu întâmplător, ci în urma unui sondaj realizat în rândul absolvenţilor Şcolii 7 de către bibliotecara Mirela Hanganu, iniţiatoarea proiectului care promovează acţiunea de ieri. Acreditarea înseamnă de fapt recunoaşterea cafenelei drept un loc în care cititorii se pot relaxa citind o carte, la o cafea, ambientul fiind unul potrivit. La achitarea notei de plată cititorii vor avea surpriza să constate că vor primi un discount de 10% şi un semn de carte. „Am amenajat un raft cu cărţi semnate de scriitori vrânceni, unde se află şi numele unei foste absolvente a şcolii noastre, un raft cu dicţionare, enciclopedii şi chiar o carte de teste pentru şcoala de şoferi, un raft cu cărţi despre nutriţie şi alimentaţia sănătoasă, un raft cu cărţi editate de Adevărul, puse la dispoziţie de proprietarii localului, domeniile fiind vaste. Aceste cărţi pot fi citite aici dar şi acasă apoi aduse înapoi”, ne-a declarat Mirela Hanganu, bibliotecara Şcolii 7. Toate cărţile aflate pe raftul minibibliotecii provin din donaţii atât de la cadrele didactice ale şcolii, elevi, dar şi necunoscuţi. „Am primit vizita unei persoane de 90 de ani, care aflase din ziar despre proiectul nostru, şi care ne-a donat cărţi, printre acestea şi o Biblie”, ne-a mai spus Mirela Hanganu.
Media de vârstă a cititorilor, între 40 şi 50 de ani
O parte dintre donatori au lăsat şi dedicaţii sau provocări. „Să citeşti astăzi mai mult decât ai citit ieri, iar mâine să citeşti mai mult decât ai făcut-o astăzi”, este una dintre dedicaţii. Provocările sunt, de regulă, ale tinerilor donatori care îndeamnă noii cititori la fapte bune cum ar fi să zâmbească cât mai des sau să-şi îmbrăţişeze părinţii de mai multe ori pe zi. „Încurajăm cititul pentru tineri. În cafeneaua noastră sunt persoane, mai ales dimineaţa, care citesc, media de vârstă a acestora fiind de 40-50 de ani. Sunt şi copii care mă uimesc şi mă bucură faptul că mai sunt tineri care se ocupă de ceva serios, nu doar de facebook”, ne-a declarat Alexandra Panaite, proprietara primei cafenele „a la carte” din Focşani. Valiza cu cărţi a coborât din nou în stradă ieri, printre cei mai interesaţi de aceasta fiind oamenii trecuţi de prima tinereţe. „Îmi place să citesc şi în special cărţi poliţiste. Ceea ce fac aceşti copii ete un lucru minunat”, ne-a spus Rica Melinte, una dintre persoanele care, înainte să se urce în autobuz spre casă, a luat o carte în schimbul unei fotografii cu aceasta. Acreditarea primei cafenele „ a la carte” din Focşani face perte dintr-un proiect mai larg, intitulat „Cărţile pe faţă”, ce are drept scop prpomovarea lecturii în locuri cât mai neconvenţionale. Următoarea acţiune în cadrul proiectului va fi în luna decembrie când va fi amenajată o mini minibibliotecă pentru tinerii din Centrul „Sfânta Maria” Goleşti. (M. VLĂDESCU)