Timp Liber

Pastorala cântă la Episcopie de Crăciun

Ziarul de Vrancea
6 nov 2014 1049 vizualizări
Corul de cameră “Pastorala”, dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi, a fost invitat să cânte de Crăciun la Episcopia Buzăului şi Vrancei.

Invitaţia, potrivit lui Dumitru Săndulachi, a venit chiar din partea episcopului Buzăului şi Vrancei, ÎPS Ciprian, care a participat de unul dintre festivalurile corale la care “Pastorala” a susţinut un concert. “Este pentru prima dată când suntem invitaţi să suţinem un concert la Episcopie. Suntem aşteptaţi acolo pe 23 decembrie”, ne-a declarat Dumitru Săndulachi. Luna decembrie va fi una plină pentru corul vrâncean, care are programate 16 concerte atât în Focşani dar şi în localităţi ca Dumitreşti, Panciu, Vulturu. Luna aceasta Corul de cameră “Pastorala” va participa la Festivalul coral naţional “Armonifest” de la Brăila, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Festivalul este organizat de Corul bărbătesc “Armonia”, cel mai vechi cor din zona Carpaţilor de Curbură, având 143 de ani de existenţă. Corul “Pastorala” va susţine, în cadrul acestuia, un concert de 45 de minute cu lucrări corale din creaţia românească şi universală semnate de compozitorii Irina Odăgescu - Ţuţuianu, Gheorghe Danga, Gheorghe Dima, Orlande de Lassus, Ioan Cristu Danielescu, Gavriile Musicescu. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.