Ce filme vedem la Balada: “Patimile Mariei” în premieră la Focşani
Maria are 14 ani, iar familia ei face parte dintr-o comunitate de catolici fundamentalişti. Copila trăieşte într-o lume modernă, însă inima ei îi aparţine lui Iisus. Vrea să-L urmeze, să devină sfântă şi să ajungă în ceruri, precum sfinţii-copii despre care i s-a tot povestit. Maria va traversa 14 etape aşa cum Iisus a făcut 14 opriri pe drumul Golgotei şi îşi va atinge în cele din urmă scopul. Filmul poate fi văzut la cinematograful focşănean sâmbătă, 8 noiembrie, şi duminică, 9 noiembrie, de la ora 19,00. “Patimile Mariei” îşi face debutul în cinematografele din toată ţara astăzi, 7 noiembrie.
Angelina Jolie şi “Bărbaţi mişto”
Angelina Jolie în “Maleficent”
Angelina Jolie poate fi urmărită în acest sfârşit de săptămână jucând în “Maleficent”, un film 2014 de aventuri, mister, fantastic. “Maleficent” rulează la cinematograful focşănean de la ora 15,00. Îndrăgita actriţă joacă rolulul tinerei Maleficent care trăieşte o viaţă idilică în paşnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii, iar inima zânei se transformă în piatră, în urma unei trădări. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, peste ani, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui care i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora creşte, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deţine cheia unui viitor paşnic al întregului ţinut. De la ora 17,00 comedia “Bărbaţi mişto”, o producţie 2013 cu Peter McDonald, Hugh O’Conor, Brian Gleeson şi Andrew Scott. Filmul este despre un metrosexual convins care nu vrea o petrecere a burlacilor. Ruth, viitoarea lui soţie, îl convinge pe cavalerul de onoare să organizeze una şi acesta acceptă, îngrijorat doar că ar trebui să-l ţină departe de eveniment pe sălbaticul frate al lui Ruth, poreclit Maşinăria. Acesta însă îi aruncă într-o mulţime de aventuri în Irlanda rurală, unde eroii se vor pierde şi se vor trezi ţinta gloanţelor şi-a pietrelor, rărăcindu-şi hainele. Biletele se pun în vânzare începând cu ora 14,00 la preţul de 5 lei pentru oricare dintre filme. (M. V.)