Timp Liber

Povestea Bristolului, cel mai elegant hotel din Focşanii de altădată

Sorin Tudose
31 ian 2019 11034 vizualizări

Una din clădirile private etalon ale Focşaniului a fost Hotelul Bristol. Datând din a doua jumătate a secolului 19, edificiul a fost cel mai luxos din oraşul nostru, a avut patru proprietari şi a sfârşit prin a fi demolat.

Rămas în prezent fără niciun hotel de tradiţie, Focşaniul a avut în urmă cu un secol numeroase astfel de clădiri în care călătorii puteau rămâne peste noapte. Sfârşitul secolului 19 avea să aducă o modernizare pronunţată în peisajul urban focşănean, locul hanurilor de altădată fiind luat atunci de hoteluri care mai de care mai cochete. Dintre toate, hotelul Bristol era cel mai frumos, mai elegant şi mai renumit din Focşani. Situat în spatele Străzii Mari, porţiunea cu magazinul La Papagal, imobilul se impunea prin dimensiuni şi arhitectură. Bristolul era una din puţinele clădiri cu etaj din Focşaniul acelor ani, avea un balcon central, iar în peretele balconului era amplasată o statuie.

Poarta care ducea spre grădina Bristolului

De asemenea, în stânga hotelului exista o poartă cu arcadă de piatră care ducea în grădina Bristolului, o grădină splendidă din ce îşi mai amintesc bătrânii oraşului. Focşăneanul Gheorghe Antonescu este cel care a înfiinţat hotelul şi cel care i-a dat denumirea de Bristol, dar clădirea exista de câteva decenii înainte de a intra în proprietatea sa.

“Hotelul Bristol se datorează lui Gh. Antonescu, care a cumpărat o prăvălie de zid degradată şi plină de igrasie de la un anume Meraru între anii 1894-1897. În jurul anului 1899 a construit prin refacere ceea ce a devenit Hotelul Bristol. Iniţial, adresa acestui stabiliment a fost la strada Centrală, deşi din hărţile şi planurile existente se poate observa că imobilul avea faţada la strada Concordia, fosta stradă a Sinagogii şi care după 1935 avea să se numească Prof. Mihăileanu”, ne-a spus Florin Dârdală, arhivist al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea.

Deşi era situat în zona centrală a oraşului, hotelul era întrucâtva ascuns, străzile de acces la el fiind mai curând secundare. Asta explică într-un fel de ce mărturiile vizuale ale sale sunt extrem de puţine. La ora actuală, se cunosc doar două imagini de epocă în care apare Hotelul Bristol. Una dintre ele este făcută de o editură bucureşteană, în vreme ce a doua este făcută chiar de focşăneanul Franz Koroschetz.

Vândut de două ori şi ulterior demolat

În 1912, probabil din cauza vârstei înaintate, Gh. Antonescu vinde hotelul. “Iulius Koffler zis şi Idel, un comersant născut în 1874, în comuna Miclăuşeni, judeţul Roman a cumpărat acest stabiliment situat la doi paşi de vechea Hală a Târgului şi de falnica Biserică Domnească pe 15 octombrie 1918 de la un anume căpitan Ion Nestor, care şi acesta achiziţionase imobilul în 1912 de la fostul consilier local Gh. Antonescu. Construcţia era compusă din parter şi etaj şi măsura o suprafaţă clădită de 756 mp, având camere pentru cazare, trei bucătării, opt săli etc. Din actul de proprietate aflăm amănunte despre cum era organizat spaţiul interior. La etaj existau camere de la 1 la nr 27, fiecare dintre ele având unul sau două paturi de lemn ori de fier, plapume de saten, saltele de lână, cuiere, mese, scaune, dulapuri, oglinzi, cenuşare, scrumiere, scuipătoare, etc, iar la parter doar trei camere cu aceeaşi organizare. Bineînţeles, fiecare cameră avea sobe de teracotă, robinete, lămpi, sonerii pentru chemarea servitorilor”, ne-a mai spus Dârdală.

Sălile de conferinţă ale hotelului au fost folosite deseori de politicieni, aceştia ținându-şi aici întrunirile. Afacerea lui Koffler a fost cât se poate de profitabilă, asta până au venit comuniştii la putere. Imobilul avea să fie naţionalizat, iar la finele anilor ’70, în timpul “marii demolări”, de clădire s-a ales praful. Bristolul s-ar fi situat undeva în spatele actualului magazin Milcov şi ar fi fost o clădire simbol a oraşului. În lipsa lui, cele mai vechi hoteluri din Focşani datează de prin anii ’70. Cam atunci se pare că începe istoria “Oraşului Unirii”.

Articol republicat din data de 30 septembrie 2014. Autor: Sorin Tudose


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Dana, acum 3378 zile, 13 ore, 6 minute, 23 secunde
Minunata povestea. Poate ca ar mai fi fost de adaugat faptul ca dupa ce a fost preluat de comunisti a fost transformat in locuinte cu chirie la stat, Fiecare familie avand cate doua camere. Chiar si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.