Timp Liber

Vrancenii sunt aşteptaţi duminică pe «Pe plaiul Tojanului», la Paltin

Ziarul de Vrancea
24 iul 2014 1775 vizualizări
Cel mai longeviv festival vrancean a ajuns la ediţia cu numărul 47 u invitata evenimentului este interpreta de muzică populară Mioara Velicu

Folclorul autentic va răsuna duminica aceasta «Pe plaiul Tojanului» în localitatea vranceană Paltin, unde va avea loc ediţia cu numărul 47 a celui mai longeviv festival vrancean. Evenimentul se desfăşoară sub forma unui concurs interjudeţean al ansamblurilor folclorice tradiţionale, ce are drept scop cunoaşterea, promovarea şi valorificarea tezaurului etnofolcloric autentic vrâncean şi introducerea acestuia în circuitul naţional al creaţiilor artistice ale genului. Pe scena festivalului vor urca ansamblurile tradiţionale vrâncene, precum şi ansambluri folclorice din zonele şi subzonele etnofoclorice din toată ţara. Potrivit regulamentului de concurs, participanţii  trebuie să reprezinte specificul etnofolcloric al zonelor, localităţilor  din care provin „la o cotă cât mai înaltă din punct de vedere al originalităţii şi formei artistice a repertoriului prezentat”. Repertoriul prezentat de fiecare ansamblu participant va cuprinde creaţii autentice, obiceiuri, cântece şi dansuri din zonele etnofolclorice reprezentate, iar acompaniamentul va fi asigurat de taraful tradiţional al fiecărui ansamblu folcloric prezent în concurs. Juriul îl va avea ca preşedinte pe Valentin Marin, manager Radio România „Antena Satelor”, iar ca membri pe Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio România şi Violeta Ianculescu, realizator de evenimente culturale la acelaşi post de radio. Festivalul-concurs se va desfăşura pe două secţiuni: 10-18 ani şi peste 18 ani. Premiile care vor fi acordate de organizatorul principal, Centrul Cultural Vrancea, vor consta în bani, astfel: secţiunea 10-18 ani – 500 lei premiul I, 400 lei premiul II, 300 lei premiul III, 250 lei premiul special şi 200 lei menţiune; secţiunea peste 18 ani – 600 lei premiul I, 550 lei premiul II, 500 lei premiul III, 450 lei premiul special şi 400 lei menţiune.

200 de ani de atestare documentară a comunei

Tot duminică, la ora 10,00, prima oprire va fi la Muzeul Etnografic Paltin  care anul acesta împlineşte 42 de ani de existenţă, şi unde va fi organizată o expoziţie ce va cuprinde costume populare vechi de peste 100 de ani. Muzeul, cu un buget pe 2014 de numai 3 mii lei, reuşeşte să întreţină preţioasele obiecte şi costume populare, precum şi prosoapele ţesute tradiţional, datorită implicării responsabilei acestui obiectiv, Drăguţa Miloiu. Tot aici va avea loc o festivitate cu ocazia împlinirii a 200 de ani de atestare documentară a comunei Paltin. Festivalul propriu-zis va începe la ora 11,00 şi va ţine în jur de patru ore, în recital fiind invitat Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”.

Mioara Velicu, plătită de obşte



Interpreta Mioara Velicu împlineşte anul acesta 70 de ani

Aşa cum a devenit o tradiţe deja, autorităţile locale profită de pe urma renumelui acestui festival şi pun mană de la mană pentru a aduce artişti diverşi în recital. Anul acesta Obştea Paltin plăteşte onorariul pentru interpreta Mioara Velicu, iar agenţii economici pentru ma popularul Fuego. Consiliul Local, după cum ne-a declarat primarul Tudorel Batcă, va asigura pachetele celor aproximativ 400 de artişti care vor urca pe scena festivalului în valoare de peste 4 mii lei.  Festivalul ansamblurilor folclorice « Pe plaiul Tojanului » a luat fiinţă în anul 1967 la iniţiativa lui Ionaşc Nichitoiu, fost primar al comunei, care a pus şi bazele unui ansamblu tradiţional al localităţii. Tot acesta a înfiinţat şi muzeul din localitate. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.