Timp Liber

Pleci în vacanţă în străinătate? Treci pe la CAS şi ia-ţi cardul de sănătate

Raluca Manolache
11 iul 2014 1909 vizualizări
Numai în luna mai au fost eliberate 122 de certificate de înlocuire a cardului u „acesta conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene”, după cum spune purtătorul de cuvant al CAS Vrancea

Pleci în vacanţă într-o ţară membră a Uniunii Europene? Mergi la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea şi ia-ţi cardul european de sănătate.
Pentru că în lunile de vară marea majoritate a vrancenilor vor să plece în străinătate în concediu, şi numărul cardurilor europene de sănătate emise de CAS Vrancea a crescut. Numai în luna mai au fost eliberate 122 de certificate de înlocuire a cardului, în condiţiile în care în primele trei luni din acest an s-au solicitat 198 de carduri. Cei care au vrut să intre în posesia acestui document, ce le permite să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă peste hotare, au avut însă de alergat după toate documentele solicitate de autorităţi. Documentele necesare asiguratului în vederea obţinerii cardul european de sănătate sunt: copie a buletinului/cărţii de identitate, dovada calităţii de asigurat (de ex: adeverinţă de salariat, adeverinţă de elev etc.), adeverinţă de venit pe ultimii 5 ani eliberată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, cerere de eliberare a cardului european de sănătate. Cardul european se eliberează numai în situaţia deplasării asiguratului pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, perioada de valabilitate fiind stabilită astfel încat să acopere perioada de timp necesară şederii temporare, dar nu mai mult de 6 luni de la data emiterii. „Cardul european poate fi utilizat de către asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală vor fi rambursate de casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acestea nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical”, a menţionat Iustina Papuc, purtătorul de cuvant al „băncii sanitare”. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.