Timp Liber

Au început înscrierile la Festivalul «Pe plaiul Tojanului» de la Paltin

Ziarul de Vrancea
3 iul 2014 1603 vizualizări
Festivalul a luat fiinţă în anul 1967 la iniţiativa lui Ionaşc Nichitoiu, fost primar al comunei, care a pus şi bazele unui ansamblu tradiţional al localităţii

Au început înscrierile la Festivalul-concurs interjudeţean al ansamblurilor folclorice tradiţionale «Pe plaiul Tojanului» de la Paltin. Manifestarea, ajunsă la ediţia cu numărul XLVII, va avea loc pe 27 iulie în comuna din Munţii Vrancei. Festivalul-concurs are ca obiectiv cunoaşterea, promovarea şi valorificarea tezaurului etnofolcloric autentic vrâncean şi introducerea acestuia în circuitul naţional al creaţiilor artistice ale genului.
La acesta sunt invitate să participe ansambluri folclorice din zonele şi subzonele etnofoclorice din toată ţara. Potrivit regulamentului, participanţii trebuie să reprezinte specificul etnofolcloric al zonelor din care provin „la o cotă cât mai înaltă din punct de vedere al originalităţii şi formei artistice”. Repertoriul prezentat de fiecare ansamblu participant trebuie să cuprindă creaţii autentice, obiceiuri, cântece şi dansuri din zonele etnofolclorice reprezentate, iar acompaniamentul va fi asigurat de taraful tradiţional al fiecărui ansamblu folcloric prezent în concurs. Juriul îl va avea ca preşedinte pe Valentin Marin, manager Radio România „Antena Satelor”, iar ca membri pe leana Vieru, realizator de emisiuni la Radio România, şi Violeta Ianculescu, realizator de evenimente culturale  la acelaşi post de radio. Festivalul-concurs se va desfăşura pe secţiuni: 10-18 ani şi peste 18 ani. Premiile care vor fi acordate de organizatorul principal, Centrul Cultural Vrancea, vor consta în bani, astfel: secţiunea 10-18 ani – 500 lei premiul I, 400 lei premiul II, 300 lei premiul III, 250 lei premiul special şi 200 lei menţiune; secţiunea peste 18 ani – 600 lei premiul I, 550 lei premiul II, 500 lei premiul III, 450 lei premiul special şi 400 lei menţiune. Înscrierea în concurs se face completând o fişă de participare care va fi preluată de la Centrul Cultural Vrancea, str. Gării, nr. 8, Focşani. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefonul 0237.210213. Duminica viitoare, pe 13 iulie, are loc la Barseşti Festivalul folcloric “Baba Vrancioaia”. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.