Timp Liber

Romsilva renunţă la administrarea Parcului Natural Putna

Ziarul de Vrancea
19 iun 2014 4241 vizualizări
Acesta acoperă bazinul hidrologic al raului Putna şi masivele Mordanu şi Goru şi reprezintă o zonă complexă de protecţie a faunei şi florei

Agent Green a făcut publice informaţiile dintr-o notă internă a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, în care se precizează faptul că instituţia va renunţa la administrarea a două parcuri naţionale şi a două naturale, între care se regăseşte şi Parcul Natural Putna din Vrancea. „Datorită procesului de retrocedare a fondului funciar, suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului s-a diminuat foarte mult, atat în ariile naturale protejate, cat şi în afara lor, comparativ cu momentul preluării în administrare de către regie a parcurilor naţionale şi naturale, drept pentru care angajarea  de către regie a unor cheltuieli pentru administrarea ariilor protejate în care suprafaţa fondului forestier de stat s-a redus foarte mult nu se justifică.

În urma acestei analize, a rezultat că pentru parcurile naţionale Munţii Rodnei şi Defileul Jiului, respectiv pentru parcurile naturale Putna Vrancea şi Cefa nu s-ar justifica continuarea alocării de fonduri din partea RNP-Romsilva, respectiv păstrarea în continuare a administrării acestor arii protejate”, se arată în nota Romsilva din 16 aprilie 2014. Potrivit preşedintelui Agent Green, care a şi făcut publică această notă internă, argumentaţia Romsilva este una care pune profitul din copacii tăiaţi mai presus decat protejarea naturii. Romsilva mai deţine doar 7 % din Parcul Naţional Putna. „Retrocedarea pădurilor este un motiv real de îngrijorare pentru viitorul ariilor protejate şi nu pentru profitul unor administratori, oricare ar fi aceştia. în lipsa unor structuri cu obiective de conservare Romsilva permite şi tolerează chiar în acest moment tăieri în ariile protejate, inclusiv în păduri virgine adăpostite în acestea,” susţine preşedintele Agent Green, Gabriel Păun. Parcul Natural Putna - Vrancea a fost declarat arie protejată prin Hotărarea de Guvern nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 şi se întinde pe o suprafaţă de 30.204 ha. Acesta acoperă bazinul hidrologic al raului Putna şi masivele Mordanu şi Goru şi reprezintă o zonă complexă de protecţie şi conservare a faunei (urs, lup, ras) şi a florei (arborele de tisa, jneapănul, floarea-reginei, bulbucul de munte,papucul doamnei) întalnite pe aria rezervaţiei. Parcul natural se suprapune sitului de importanţă comunitară - Putna - Vrancea şi include rezervaţiile naturale: Cascada Putnei, Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepşa - Zboina, Stramtura - Coza şi Valea Tişiţei. Detalii despre parc se găsesc pe site-ul http://www.putnavrancea.ro. (Ştefan BORCEA – Adevărul de Focşani)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cetatean tulnici, acum 3591 zile, 20 ore, 40 minute, 50 secunde
Cu aceasta ocazie poate scapam si de incompetentul de Militaru care s-a pus stapan pe terenurile oamenilor din Tulnici si incaseasza degeaba bani pentru cresterea broastelor.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.