Timp Liber

Ce filme vedem la Balada

Ziarul de Vrancea
1 mai 2014 743 vizualizări
Brad Pitt aduce “Apocalipsa” la Balada

Copiii sunt aşteptaţi la sfarşitul acestei săptămani la Cinematograful Balada din Focşani la “Marea aventură Lego”, un film 2014 de 100 de minute, care spune povestea lui Emmet. Acesta este o persoană obişnuită să urmeze cu stricteţe regulile, fără să se remarce prin ceva anume, dar care ajunge în centrul atenţiei dupţă ce primeşte, din greşeală, titlurile de “persoană extraordinară” şi “salvatorul planetei”. Astfel ajunge în compania unor străini curajoşi alături de care porneşte într-o călătorie ce are ca scop oprirea distrugerii omenirii, dar pentru care Emmet este nepregătit. Filmul rulează la Balada sambătă, 3 mai, şi duminică, 4 mai, de la ora 15,00. De la ora 17,00, “10.000 i.Chr.”, un film de aventuri, regizat de Roland Emmerich, cel care semnează regia şi la “Independence Day”, “Eight Legged Monsters” şi “Godzilla”. Un trib din ţinuturi muntoase şi înzăpezite, care vanează mamuţi pentru a-şi procura hrana, are de îndeplinit o profeţie. Apare, de nu se ştie unde, o fetiţă cu ochi albaştri care este  promisă celui care va reuşi să răpună primul mamut. D'Leh, eroul, se îndrăgosteşte ea, iar ajunşi la maturitate cei doi se iubesc mai mult. O hoardă de călăreţi o răpesc pe frumoasa Evolet, iar D'Leh şi şeful tribului pornesc în salvarea femeii iubite. Dacă vă este dor de Brad Pitt, îl puteţi vedea sambătă, de la ora 19,00 în “Ziua Z: Apocalipsa”, un film 2013 de 116 minute. Într-o zi ca oricare alta, Gerry Lane se află într-un blocaj de trafic împreună cu familia sa. Ca fost investigator ONU, Lane simte că blocajul din trafic nu e unul obişnuit: cerul e brăzdat de elicoptere de poliţie, iar pe străzi e plin de poliţişti pe motociclete. Ceva face ca mulţimi de oameni să se atace cu ferocitate unul pe celălalt …Pentru o încheiere perfectă a săptămanii aveţi posibilitatea vizionării unei comedii: “Noi suntem familia Miller”. Pelicula, care poate fi văzută doar duminică de la ora 19,00, spune povestea unui traficant mărunt de droguri care, pentru a scăpa de datorii şi a-şi salva viaţa, trebuie să introducă în ţară, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. Pentru ca planul să funcţioneze, îşi convinge ciudaţii vecini să joace rolul familiei perfecte. Biletele se pun în vanzare începand cu ora 14,00 la preţul de 5 lei pentru oricare dintre filme. (M. V.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.