Timp Liber

Stagiunea Teatrală a Elevilor Vranceni devine concurs regional

Ziarul de Vrancea
24 apr 2014 1079 vizualizări
Două licee din Buzău şi Galaţi s-au înscris la stagiunea teatrală de la Focşani.Fondul de premiere este de 7 mii de lei, banii venind de la bugetul local

Stagiunea Teatrală a Elevilor Vranceni înregistrează anul acesta o premieră, devenind concurs regional. Astfel, ediţia din acest an, cu numărul XXXII, se bucură pană la această dată de participarea a 11 licee, două dintre acestea fiind din judeţele vecine Buzău şi Galaţi. Înscrierile însă continuă pană pe 30 aprilie, fiind posibil să mai apară noi concurenţi. Deocamdată în concurs s-au înscris, din Vrancea, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic “Ion Mincu”, Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea”, Colegiul Naţional “Cuza”, Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”, Liceul Pedagogic “Spiru Haret” , Liceul cu Program Sportiv Focşani, Liceul Teoretic “Ioan Slavici” Panciu şi Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, iar din judeţele încevinate Liceul de Artă “Margareta Sterian” Buzău şi Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” Galaţi. “În aceste judeţe vecine nu există un astfel de festival de teatru pentru elevi. Cele două licee însă nu au fost alese întamplător, deoarece au, în programa lor, ore de artă teatrală”, ne-a declarat directorul Casei de Cultură “Leopoldina Bălănuţă” Focşani, Aurel Oborocea, organizatorul principal al STEV-ului. Orientarea acestuia către licee din judeţele vecine are şi rolul de a împrospăta şi de a creşte concurenţa. Din păcate însă, şi anul acesta marele absent al stagiunii este Colegiul Naţional “Unirea” care declară, prin reprezentanţii săi, că preferă să rămană fidel proiectelor teatrale în care s-a implicat în ultimii doi ani.


Protocol cu IŞJ pentru organizare

Pentru desfăşurarea ediţiei cu numărul XXXII a STEV-ului, care va avea loc în perioada 28-30 mai, Casa de Cultură “Leopoldina Bălănuţă” a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, evenimentul fiind unul destinat elevilor de liceu. “Prin această manifestare se doreşte educarea gustului elevilor pentru teatru – ca formă elevată de artă, formarea unui public apt să înţeleagă şi să aprecieze, chiar de la varsta adolescenţei, efortul colegilor lor de scenă, în scopul de a deveni viitori spectatori de teatru. Manifestarea îşi propune, de asemenea, să descopere noi talente, să le încurajeze spre a îmbrăţişa o carieră legată de mişcarea teatrală, precum şi să stimuleze creativitatea elevilor-actori”, se arată în regulamentul festivalului-concurs. Pentru desfăşurarea acestuia, Consiliul Local Focşani a aprobat în şedinţa de ieri alocarea a 7 mii de lei pentru premierea caştigătorilor. Banii, aşa cum se arată în raportul care a însoţit proiectul de la mapa consilierilor, vor fi utilizaţi pentru premierea caştigătorilor, astfel: 3 mii lei premiul I, 2 mii lei premiul al II-lea, 1 mie lei premiul al III-lea, cate 500 lei pentru cel/cea mai bun/ă actor/actriţă. Suma a fost alocată din bugetul propriu al Primăriei Focşani de la capitolul bugetar “Cultură, recreere şi religie”. Organizatorii se află în tratative cu regizori importanţi pentru a juriza ediţia din acest an, numele acestora urmand să fie stabilite zilele următoare. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.