Unde mergem
Astăzi, de la ora 18,00, la sala Balada, are loc spectacolul muzical - coregrafic "Mărţişoare, cu parfum de iubire...". Artiştii de la Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei şi Corul Pastorala au pregătit un program special pentru doamne. "Este un program cu daruri muzical-coregrafice împletite-n mărţişor pentru fiinţele dragi, pentru mame, pentru iubite, mămici, colege, pentru toate femeile. Le aşteptăm cu mare drag pe toate doamnele vrancene să ne bucurăm împreună de primăvară.", ne-a spus Maria Murgoci, directoarea Ansamblului Ţara Vrancei. În program: romanţe şi cantece de drag şi dor, melodii instrumentale de ieri şi de azi, momente coregrafice inedite, muzică uşoară şi prelucrări folclorice. (S. V.)
«Sărut Mana Doamnă.... !» la Teatru
Teatrul Municipal «Maior Gheorghe Pastia» găzduieşte vineri, 7 martie, de la ora 18,00, spectacolul intitulat «Sărut Mana Doamnă.... !», dedicat Zilei Internaţionale a Femeii. Invitaţi de onoare în spectacol vor fi actorii de teatru şi film Eusebiu Ştefănescu şi Adrian Păduraru, pianistul Dan Ardeleanu, solista Cristina Bleandură şi chitaristul Gabriel Bulancea. Actorii Teatrului Municipal Sorin Francu şi Paula Grosu, precum şi interpreta de muzică populară Maria Murgoci vor susţine recitaluri de poezie şi muzică dedicate doamnelor şi domnişoarelor. Spectacolul va fi prezentat de actorul Sorin Francu. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural, cu sprijinul Primăriei Focşani, în parteneriat cu Teatrul Municipal «Mr. Gh. Pastia». Intrarea este liberă. (M. V.)