Stiri din redactie

Ziarul de Vrancea împlinește astăzi 25 de ani

Corneliu Condurache
20 ian 2022 3987 vizualizări

„Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l repete” - spunea filosoful, eseistul și scriitorul de origine spaniolă George Santayana (născut pe 16 decembrie 1863 la Madrid, Spania - decedat pe 26 septembrie 1952 la Roma în Italia), reprezentant de seamă al realismului critic al secolului al XX-lea.

Tocmai pornind de la acest adevăr, fie că el convine sau nu, se cuvine să spunem astăzi, aici, acest lucru: Ziarul de Vrancea, cotidianul care a îndurat cea mai cruntă opresiune îndreptată împotriva presei locale din România de după decembrie 1989, împlinește 25 de ani. 

Aniversarea de astăzi n-ar fi fost în primul rând posibilă fără cea mai prețioasă avere a cotidianului nostru din acest sfert de veac: cititorii Ziarului de Vrancea. Pentru ei, cotidianul nostru a constituit în toți acești ani sursa credibilă de informații. Numărul care se ridică zilnic la câteva zeci de mii de cititori, vizitatori unici și utilizatori care accesează ediția online, ediția tipărită, pagina de Facebook sau canalul de Youtube ale Ziarului de Vrancea continuă să facă din cotidianul nostru unul dintre pilonii media ai presei din județ cu audiența și credibilitatea cele mai importante.

Iar ca să menții un sfert de veac o ștachetă atât de ridicată la cote de audiență, în ciuda „furtunilor” existențiale în care am fost împinși de mai marii locali ai zilei, ce ne-au dorit fără ocolișuri suprimarea, ori a hărțuielilor politico-administrativo-financiare, cărora am fost nevoiți să le facem față mai mult de jumătate din cei 25 de ani pe care-i împlinim este, îndrăznesc să spun, cu toată lipsa de modestie de care aș putea fi acuzat, o performanță.

Nu a existat firmă în Vrancea sau editor de cotidian local în țară care să fi fost nevoit să reziste unor asemenea presiuni declanșate împotriva sa de politicienii locali la putere, cum a fost Ziarul de Vrancea. 

În anul 2002, după ce 3 comisari ai Gărzii Financiare ne-au furat avizele de însoțire a mărfii cu intenția de a ne confisca o ediție de ziar și a ne intenta apoi proces penal, ne-am pomenit cu o campanie de hărțuire în care am fost târâți în peste 200 de acțiuni în instanță.

Am avut perioade în care echipele de control trimise de la diverse instituții din județ la Ziarul de Vrancea nu aveau loc în sediu!

Boicotul - impus prin ordine transmise „pe firul scurt” de cei care ne-au urzit suprimarea ca publicație - asupra publicității de la instituțiile și firmele de stat, una din sursele importante de venit pentru orice cotidian local, a fost total, în mare parte din cei 25 de ani de existență ai Ziarului de Vrancea. 

Și cu toate acestea, cotidianul nostru a apărut zi de zi, și-a informat corect și la timp cititorii, chiar dacă rezistența a presupus sacrificii semnificative. Demnitatea, onestitatea și respectarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist prin care Ziarul de Vrancea a făcut față acestor încercări a determinat acumularea unui incontestabil capital de încredere în rândul cititorilor săi.

Sunt 25 de ani la împlinirea cărora suntem recunoscători celor care au contribuit zilnic, cu toată priceperea, la apariția fiecărei ediții a cotidianului nostru:

Acum, după 25 de ani - nici puțini, nici ușori - continuăm să ne facem meseria de jurnaliști, fără ocolișuri și fără compromisuri, pentru voi, cititorii noștri, care ați fost și veți rămâne unicul nostru motiv de a exista pe piața media din Vrancea.

Și anul acesta, la fel cum am avut plăcerea și onoarea să o fac în fiecare an de ziua Ziarului de Vrancea, le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă, prin munca lor, apariția cotidianului nostru timp de un sfert de veac. De asemenea, cititorilor noștri le sunt profund recunoscător. Dacă nu ne-ar fi așteptat, căutat și citit în fiecare zi din acești 25 de ani, n-aș fi avut cum să scriu acum aceste rânduri.

Corneliu Condurache


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.