Vrancea urcă pe podium la Jocurile Mediteraneene de handbal feminin catede: Elena Maria Negriuc aduce bronzul acasă la Focșani
Handbalista din Cotești, legitimată la ALH Dinamic Focșani, a înscris primele goluri pentru naționala României și a contribuit la cucerirea medaliei de bronz la competiția desfășurată la Priștina.
Performanța sportivă din Vrancea primește o nouă confirmare la nivel internațional. Tânăra handbalistă Elena Maria Negriuc, originară din Cotești și legitimată la ALH Dinamic Focșani, a cucerit medalia de bronz cu naționala României la Jocurile Mediteraneene de handbal feminin – categoria cadete (generațiile 2010–2011), competiție desfășurată în perioada 8–15 februarie 2026, la Priștina, Kosovo.
Anunțul a fost făcut sâmbătă, 14 februarie 2026, printr-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a clubului focșănean:
„Leoaica noastră, #Negriuc #Elena , a trăit o aventură de neuitat: primele goluri la națională și o medalie de bronz la #Jocurile #Mediteraneene! Ne bucurăm că este sănătoasă și o așteptăm acasă să sărbătorim împreună această reușită minunată. #Felicitări, Elena! #Felicitări și întregii naționale pentru această reușită! ”
Conform unei postări activată pe contul de facebook FRH - Federația Română de Handbal în meciul pentry medaliile de bronz, sâmbătă 14 februarie 2026 echipa națională de cadete a obținut victoria într-un meci spectaculos împotriva Slovaciei! România - Slovacia :(25-24)
Trei victorii consecutive pentru România în faza grupelor
Ziarul de Vrancea a relatat anterior despre parcursul excelent al sportivei vrâncene la această competiție. Naționala României a început în forță turneul, obținând trei victorii consecutive în grupa A:
-
România – Bulgaria 27-12, meci în care Elena Maria Negriuc a înscris de două ori;
-
România – Turcia 37-21, partidă în care handbalista din Vrancea și-a trecut din nou numele pe lista marcatoarelor;
-
România – Muntenegru 31-20, confruntare în care a bifat a treia prezență consecutivă în tricoul naționalei.
Partidele s-au disputat într-un format special, cu trei reprize a câte 15 minute, un sistem care solicită intens capacitatea de adaptare și rezistența fizică a sportivelor.
Primele goluri la națională și un podium internațional
Pentru Elena Maria Negriuc, competiția din Kosovo a însemnat nu doar primele goluri marcate în tricoul României, ci și prima medalie internațională la nivel de cadete.
Convocată la lotul național în urma unui proces riguros de selecție, sportiva legitimată la ALH Dinamic Focșani confirmă încă o dată valoarea școlii de handbal juvenil din Vrancea.
Rezultatul obținut la Jocurile Mediteraneene 2026 reconfirmă că investițiile în sportul juvenil, susținerea cluburilor locale și munca antrenorilor dau roade. Pentru comunitățile din Focșani și Cotești, această medalie de bronz reprezintă un motiv real de mândrie.
Vrancea, pe harta handbalului românesc
Performanța Elenei Maria Negriuc consolidează poziția județului Vrancea pe harta handbalului românesc. În ultimii ani, sportul juvenil local a oferit constant exemple de excelență, iar evoluția tinerei handbaliste arată că talentul, disciplina și susținerea comunității pot duce la rezultate remarcabile.
Pentru Vrancea, fiecare reușită internațională a unui sportiv crescut aici este mai mult decât o medalie – este dovada că performanța începe acasă.
Eduard Dascălu
Mândrie pentru Vrancea: o adolescentă din Cotești, convocată la Lotul Național de handbal feminin














