Sport

Votați pentru Simona!

Ziarul de Vrancea
12 iun 2017 245 vizualizări

Simona Halep a fost nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea lunii mai, alături de urcaineanca Elina Svitolina și de letona Jelena Ostapenko. În mai, Halep a câștigat turneul de la Madrid și a fost finalistă la Roma.

Svitolina a câștigat turneul de la Roma, luna trecută. WTA a nominalizat-o în acest sondaj și pe Ostapenko, jucătoare care a câștigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a trecut de Simona Halep, în finală. La această competiție, românca a eliminat-o, în sferturi, pe Svitolina. Fanii pot vota până joi jucătoarea lunii mai pe site-ul oficial al WTA, iar vineri vor fi anunțate rezultatele. În primele luni ale anului au câștigat acest sondaj Serena Williams (ianuarie), Elina Svitolina (februarie), Elena Vesnina (martie) și Laura Siegemund (aprilie).

Alba Blaj, direct în grupe

CS Volei Alba Blaj, campioana en-titre la volei feminin, va juca direct în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2017-2018, fiind aleasă de CEV printre cele 12 formații calificate ieri, echipele participante în ediția 2017-2018 a Ligii Campionilor, CS Volei Alba Blaj fiind aleasă între cele 12 formații care vor juca direct în faza grupelor competiției. Alte 14 echipe vor juca două tururi preliminare pentru calificarea în grupe. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc în 16 noiembrie, iar tururile preliminare vor fi stabilite, tot prin tragere la sorți, miercuri. În total, la feminin și masculin, s-au înscris 58 de echipe, CS Volei Alba Blaj urmând să fie singura reprezentantă a României în ediția viitoare a Ligii Campionilor, conform listei publicate de site-ul CEV.

Transferuri la Viitorul și Sepsi

Fundașii Marius Constantin și Andrei Dumitraș au fost achiziționați de echipa FC Viitorul, semnând contracte valabile pentru două sezoane, a anunțat, marți, site-ul oficial al campioanei României. În vârstă de 32 de ani, Marius Constantin a mai jucat în Liga I pentru formațiile FC Brașov, Rapid București, FC Vaslui și ASA Târgu Mureș, iar în străinătate a evoluat pentru echipa chineză Jiangsu Suning. Andrei Dumitraș, în vârstă de 29 de ani, a mai evoluat în Liga I pentru formațiile Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua București și CS Universitatea Craiova. De asemenea, fFundașul stânga Constantin Grecu, care a jucat ultima dată la Pandurii Târgu Jiu, a fost achiziționat de formația Sepsi Sfântu Gheorghe. Grecu, în vârstă de 29 de ani, este primul jucător transferat în această vară de nou promovata din Covasna. Constantin Grecu a mai evoluat în cariera sa la formațiile Energia Rovinari, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești di Dinamo București.

 

Sânmărtean mai încearcă odată

Mijlocașul Lucian Sânmărtean, în vârstă de 37 de ani, a declarat, ieri, că în cazul în care nu va mai găsi un contract în Zona Golfului se va retrage din activitatea de fotbalist. "Vom vedea în lunile următoare ce se va mai întampla și ce va fi pentru mine. Dacă nu, e momentul poate să am un meci de retragere. Chiar dacă e tristețe, totuși am o vârstă și dacă nu se mai lipește nimic în Arabia, cred că e cazul să închei cu fotbalul ", a declarat Sânmărtean, potrivit dolce-sport.ro.Sânmărtean a jucat la Pandurii Târgu Jiu, până iarna trecută, apoi la echipa saudită Al Taawon, de care s-a despărțit de curând. Sânmărtean are 21 de selecții la națională.

Oltenii se înfruntă cu Zenit

CS Universitatea Craiova va disputa, la 23 iunie, în cantonamentul din Austria, un meci amical cu Zenit Sankt Petersburg, echipă care a fost antrenată sezonul trecut de Mircea Lucescu, informează site-ul oficial al grupării oltene. Acesta va fi primul amical al echipei oltene în acasă pauză competițională. Ora meciului va fi anunțată ulterior. Roberto Mancini l-a înlocuit pe Lucescu pe banca tehnică a echipei ruse (locul 3 sezonul trecut). CS Universitatea Craiova și-a reluat, luni, pregătirile, sub conducerea noului său antrenor, italianul Devis Mangia. Joi, delegația craioveană va pleca în Austria pentru un stagiu de pregătire în regiunea Tirol (15 iunie - 7 iulie).

Californian Dreaming

Echipa Golden State Warriors a învins, marți, la Oracle Arena din Oakland (California), cu scorul de 129-120, formația Cleveland Cavaliers, în meciul cinci al finalei NBA și și-a asigurat al cincilea titlu de campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet. Golden State Warrios a mai câștigat titlul în 1947, 1956, 1975 și 2015. Titlul de MVP al finalei i-a revenit lui Kevin Durant, care a marcat în ultimul meci 39 de puncte. El obține primul titlu de campion NBA, după ce l-a pierdut pe cel cu Oklahoma City Thunder în 2012. Kevin Durant este al treilea jucător din istoria NBA care obține titlul de MVP în primul sezon la o echipă. Doar Magic Johnson (1980, L.A. Lakers) și Moses Malone (1983, Philadelphia) au mai reușit acest lucru.

Sistem inedit: 2-3-4-1

Echipa națională a Argentinei a învins, ieri, în deplasare, cu scorul de 6-0 (2-0), reprezentativa Singapore, într-un meci amical disputat pe Stadionul Național. Noul antrenor al Argentinei, Jorge Sampaoli,a folosit doar doi fundași, Mammana și Fazio. În fața celor doi fundași, au evoluat doi jucători de bandă, Salvio și Acuña, și un închizător, Biglia. Patru fotbaliști cu profil ofensiv, A.Gomez, Lanzini, Dybala și Di Maria, vor juca în spatele vârfului Correa. În poartă va apăra Romero. Acesta a fost primul meci pe banca argentinienilor al antrenorului Jorge Sampaoli. Golurile învingătorilor au fost marcate de Fazio, Correa, Gomez, Paredes, Alaro și Di Maria. Într-o altă partidă amicală, disputată la Melbourne, Brazilia a învins Australia cu 4-0, prin golurile marcate de Diego Souza (‘1, ‘90^3), Thiago Silva (’62) și Taison (’75).

 

Iranul merge iar la Cupa Mondială

Reprezentativa Iranului a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, selecționata Uzbekistanului și și-a asigurat calificarea la Cupa Mondială din Rusia, din 2018. Iranul se află la a cincea participare la o ediție a turneului final al CM. Golurile au fost marcate de Sardar Azmoun (23) și Mehdi Taromi (88). Cu 20 de puncte, echipa antrenată de Carlos Queiroz nu mai poate fi ajunsă în clasament, cu două etape înainte de final. Iranienii nu au mai primit gol de opt meciuri. Este pentru prima oară când Iranul reușește participarea consecutivă la două turnee finale mondiale. Iranul se alătură Braziliei, deja calificată din martie, și Rusiei, țara gazdă.

Ranieri, antrenor cu derogare

Tehnicianul Claudio Ranieri este noul antrenor al echipei FC Nantes, după ce oficialii au obținut o derogare de la liga franceză, pentru că, potrivit regulamentului, un antrenor din Ligue 1 nu poate avea mai mult de 65 de ani.  Antrenorul italian este născut în 20 octombrie 1951 și a depășit vârsta de 65 de ani cu peste șapte luni. El avea nevoie de derogare de la liga franceză pentru a putea antrena, lucru reușit, ieri, de conducătorii clubului francez. Ranieri va semna un contract pe două sezoane și va avea patru secunzi. La FC Nantes, Ranieri îl va înlocui pe Sergio Conceiçao, care a plecat la FC Porto.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.