Sport

Voiaj în Asia europeană

Ziarul de Vrancea
6 iul 2019 746 vizualizări

Astăzi, de la ora 16:00, CFR Cluj joacă primul meci în turul I preliminar al Ligii Campionilor, în deplasare cu echipa kazahă FC Astana, partidă care va fi transmisă pe canalul Look Plus

Nu se poate spune că formația campioană a României, CFR Cluj, a avut prea mult noroc în drumul dorit de oficiali, jucători și suporteri către grupele Ligii Campionilor. Cel puțin în pimul tur preliminar, clujenii vor da de cel mai puternic adversar posibil, campioana Kazahstanului, FC Astana. Echipa mai poartă încă numele consacrat al capitalei țării din Asia Centrală, însă orașul care va găzdui partida se numește acum Nur-Sultan, în onoarea președintelui Nursultan Nazarbaev, care și-a dat demisia, după ce a condus țara din 1991, când Kazahstanul a devenit țară independentă. Distanța dintre Nur-Sultan și București este de aproape 3500 de kilometri, dar clujenii au reușit să-și reducă timpul petrecut pe drum. Campioana a închiriat un charter și a ajuns la Nur-Sultan, după peste cinci ore de zbor, cu trei ore mai puțin decât dacă ar fi zburat cu o cursă de linie, care ar fi presupus și o escală în Turcia. Cum diferența de fus orar dintre România și Kazahstan este de trei ore, clujenii au ajuns duminică seară în orașul unde joacă Astana, și ieri a făcut antrenamentul oficial. Dan Petrescu se plângea înainte de plecarea din țară: “Mai rău de atât nu se putea. Mai bine jucam cu Atletico Madrid.. Este o echipă pe care nici Galata, nici Atletico, nici Rennes, nici Benfica nu a putut să o bată acasă. Au 60-70 milioane de euro buget. Toate avantajele sunt pentru Astana. Sper să am inspirația să găsesc tactica cea mai bună și jucătorii cei mai adaptați pe sintetic. Am văzut meciul cu Benfica. Cei de la Benfica nu înțelegeau nimic. Trebuie să fim inteligenți”, a spus Dan Petrescu.

Din cauza unei penalizări primite de la UEFA pentru încălcarea fair-play-ul financiar. CFR Cluj a trebuit să înscrie numai 22 de jucători. Printre cei la care a renunțat Dan Petrescu pentru această partidă, se numără și golgeterul campionatului, George Țucudean. El a jucat doar pe finalul meciului de Supercupă cu Viitorul dar problemele sale cardiace continuă să-l afecteze. Țucudean, de altfel este programat la clinica din Viena, unde a suferit intervenția minim invazivă din primăvară. Alți jucători care nu au fost incluși pe lista UEFA pentru partidele cu Astana sunt portarul Fernandez și juniorii Petrila și Itu.

FC Astana, campioana Kazahstanului,este pregătită de ucraineanul Roman Hrîhorciuk, iar căpitanul echipei este kazahul de origine sârbă Roman Eric. Din echipă mai face parte și internaționalul nostru Dorin Rotariu, alături de alți stranieri: cunoscutul fundaș sârb Antonio Rukavina, bosniacul Anicic, islandezul Sigurjonsson, croații Tomasev și Simunovic, Maevski din Belarus, Mubele din RD Congo,sau Janga din Curaçao. Partida va fi arbitrată de o brigadă belgiană, cu Lawrence Vissers la centru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.