Sport

„Viziune dogmatică, egocentrică și etnocentrică”

Ziarul de Vrancea
3 ian 2021 762 vizualizări

Fotbaliștii uruguayeni sunt revoltați de atitudinea Federației engleze în cazul lui Edinson Cavani și cer anularea unei sancțiuni considerată absurdă

Sindicatul fotbaliștilor uruguayeni (AFU) a cerut luni Federației engleze de fotbal (FA) să anuleze suspendarea de trei meciuri pe care a dictat-o împotriva lui Edinson Cavani, jucătorul lui Manchester United, sindicatul afirmând că sancțiunea arată viziunea etnocentrică a FA. Ca răspuns la un mesaj de felicitări ce i-a fost adresat de un prieten după ce a marcat două goluri în victoria reușită de Manchester United la Southampton (3-2) pe 29 noiembrie, Cavani a scris pe Instagram „Gracias, negrito” („mulțumesc, negrișorule”). După ce a șters mesajul, Cavani și-a cerut scuze, iar United l-a apărat, explicând că atacantul a folosit cu intenții prietenoase acel cuvânt, ce are o conotație diferită în America de Sud.

Aceste explicații nu au fost suficiente pentru ca jucătorul să evite o suspendare, o amendă de 100.000 de lire sterline și obligația de a urma un curs de conștientizare.AFU a criticat însă FA, afirmând că aceasta „a comis un act discriminatoriu împotriva culturii și a felului de viață al uruguayenilor”. Comunicatul a fost distribuit pe Twitter de căpitanul naționalei Uruguayului, Diego Godin.

Sindicatul jucătorilor uruguayeni susține că atacantul de la United „nu a comis niciodată vreo faptă ce ar putea fi interpretată ca rasistă”, iar comentariul ce i-a atras suspendarea este „o expresie obișnuită” în această țară sud-americană „pentru a face referire cu afecțiune la cineva drag, la un prieten apropiat”. „Sancțiunea arată o viziune părtinitoare, dogmatică și egocentrică, ce nu admite decât lectura pe care vrea să o impună plecând de la interpretarea sa subiectivă, părtinitoare și exclusivă, oricât ar fi ea de falsă”, a afirmat sindicatul.

AFU a cerut Federației engleze „să anuleze imediat sancțiunea împotriva lui Edinson Cavani și să-i restabilească imediat buna reputație și onoarea”. Săptămâna trecută, Academia uruguayană de Litere a acuzat Federația engleză de fotbal de „ignoranță” în cazul lui Cavani. Academia uruguayană de Litere consideră că FA „a comis o nedreptate gravă față de sportivul uruguayan și-a arătat ignoranța pronunțându-se cu privire la folosirea limbii spaniole, fără să țină cont de complexitate și de context”.FA nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a face un comentariu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.