Sport

Vin musafiri simandicoși

Ziarul de Vrancea
26 iul 2017 621 vizualizări

Astăzi au loc meciurile din prima manșă a turului III preliminar din Europa League * Athletic Bilbao revine după un cincinal pe Arena Națională și întâlnește Dinamo, iar la Turnu Severin, vin rosso-nerii de la AC Milan * meciul Astra Giurgiu – Oleksandria completează tabloul fotbalistic

Astăzi, pe Arena Națională și pe stadionul din Drobeta Turnu Severin vin oaspeți dichisiți din fotbalul european. Este vorba de Athletic Bilbao și AC Milan două echipe cu ștaif în fotbalul european. Athletic Bilbao a jucat o finală de Europa League în 2012, pierdută cu 0-3 în fața lui Atletico de Madrid, echipă la care a jucat în perioada 2002-2006 actualul antrenor dinamovist Cosmin Contra. Și același Cosmin Contra declara aseară, mai în glumă mai în serios că ar avea chef să-i administreze și Dinamo un 3-0 formației basce, dar că nu are în lot un Diego Forlan. Are, însă, un Rivaldinho, care ar putea fi urmărit din tribune de ilustrul său tată, Victor Rivaldo. Echipa bască este o ciudățenie în fotbalul european de astăzi, de după revoluția Bosman, întrucât își alcătuiește lotul pe criterii strict etnice. Nu naționale, ci etnice!. În echipă nu au voie decât jucători basci și, chiar dacă există în lot un francez, Aymeric Laporte, acesta este tot basc. De castilieni, catalani, galicieni ori aragonezi, nici pomeneală! Această regulă vetustă are, însă, și avantajul ei, echipele de pe “San Mames” de-a lungul istoriei, au excelat prin omogenitate. Se întâmplă acum ca jucători precum Iturraspe, Susaeta sau Muniain, prezenți în finala de pe Arena Națională să revină în calitate de oaspeți. Bilbao s-a întâlnit în 2004 cu Steaua, în grupele Cupei UEFA și a învins-o cu 1-0 pe San Mames (erau grupe de câte cinci cu meciuri numai tur, dacă vă mai amintiți), în schimb cu un an mai târziu, CFR Cluj (înainte de perioada ei de glorie), cu Tilincă, Jula, Coroian &Co a învins formația bască în Cupa Intertoto la lovituri de departajare. Situația în care se aflau bascii atunci (de-abia intrați în pregătire) este posibilă și acum și dinamoviștii pot profita. Poate îndârjirea de după înfrângerea ciudată în fața FC Botoșani ar fi un atu.

După jumătate de oră, un nume și mai celebru, AC Milan, descinde pe arena mehedințeană. Nu mai e trupa stelară a lui Gullitt, van Basten și Rijkaard care a umilit o “Stea” euforică pe “Nou Camp”, dimpotrivă este o echipă care a trecut printr-o perioadă mai cenușie și acum investește pentru a reconstrui vremurile de aur. Antrenorul, fostul internațional Vincenzo Montella, supranumit “Aeroplanino” după modul în care își manifesta bucuria de după gol, nu își va aduce toate vedetele, unii sunt recent transferați, alții sunt pe făraș, astfel că Bacca, Biglia, Çalhanoglu, Romagnoli și Bonucci nu au fost incluși pe lista lui Montella. Chiar și așa, echipa are destule valori și însuși faptul că portughezul André Silva poate sta pe bancă, dă fiori. Dacă “rosso-nerii” nu mai sunt ce-au fost nu trebuie să uităm că nici oltenii nu mai reprezintă Craiova Maxima. Iar plecarea lui Ivan, cel huiduit la meciul cu Iașul, reprezintă - volens-nolens – un minus. Antrenorul italian Devis Mangia și noua achiziție, Fausto Rossi, spun că au fost în copilărie fani Milan, dar asta ține de cancanistică.

În fine, primul meci care se dispută astăzi, cronologic, este Astra Giurgiu – Oleksandria. Despre echipa ucraineană știm puține lucruri. Anul trecut ar fi putut juca împotriva Iașului, dacă moldovenii treceau de Hajduk Split. Așa, în turul III preliminar, Hajduk a învins clar formația ucraineană cu 3-1, 3-0. Oare să fie Astra, așa recondiționată, singura echipă română care trece mai departe. Noi sperăm că nu!

* Astra Giurgiu – FC Oleksandria  (20:00, netelevizat)

Astra: Iliev – Belu, Polczak, Erico, Stan – Dandea, Mrzljak – Ioniță, Marquinhos, Nicoară - Le Tallec.

Oleksandria: Pankiv – Cebotaev, Ghitcenko, Basov, Batsula – Kalenduk, Zaporojan – Kozak, Grițuk, Banada – Poliarus.

Arbitru: Gheorghi Vadașkoria (Georgia).

 

* Dinamo București – Athletic Bilbao (20:30, TVR 1)

Dinamo: Penedo – Romera, Maric, Nedelcearu, Filip – Mahlangu, Busuladzic - Hanca, Rivaldinho, Salomao –Nemec.

Bilbao: Herrerin -  De Marcos,, Nuñez, Laporte, Saborit – Iturraspe, Rico – Susaeta, Muniain, Raul Garcia – Aduriz.

Arbitru: Tore Hansen (Norvegia)

* CSU Craiova – AC Milan (21:00, DigiSport 1)

Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelic, Spahija, Briceag – Screciu, Zlatinski – Gustavo, Băluță, Bancu – Roman.

Milan: G. Donnarumma  - Abate, Musacchio, Zapata, Rodriguez – Kessie, Montolivo, Bonaventura – Borini, Cutrone, Niang

Arbitru: Haliz Ozkahya (Turcia)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.