Sport

Viitorul Grafit Decor Câmpineanca a avut o evoluție meritorie la turneul final al campionatului național

Dan Chiriac
14 iul 2024 1512 vizualizări

În perioada 10-13 iulie, la Galați, are loc turneul final al campionatului național de minifotbal, la care participă 32 de echipe. Printre ele s-a aflat și campioana Ligii de minifotbal Vrancea, Viitorul Grafit decor Câmpineanca.

Echipa pregătită de Jani și Dani Oltianu a avut o evoluție meritorie. A reușit să învingă în primul joc vicecampioana națională, Extrateriștii Bistrița. După 1-1 la finalul timpului regulamentar, vrâncenii s-au impus cu 3-1 la lovituri de departajare. Golul Viitorului a fost marcat de Pasăre. De altfel, bistrițenii au câștigat apoi toate partidel disputate și au ajuns în sferturile de finală. Meciul doi a adus și înfrângerea decisivă, scor 0-2, cu Electrice Deva. În ultimul meci, Viitorul Câmpineanca a trecut cu 2-0 de Dady Timișoara, o echipă cu jucători de futsal, dar și jucători care au trecut pe la naționala României. Golurile au fost marcate de Grama și Manu. Cu cinci puncte acumulate, Viitorul Grafit a terminat pe locul trei în grupă, la egalitate cu formația din Deva, dar cu dezavantajul meciurilor directe.

Lotul prezent la Galati:

Portar: Razvan Mihalache

Jucatori de camp: Adrian Oltianu, Daniel Oltianu, Grama Catalin, Pasare Cosmin, Dediu Catalin, Duca Alexandru, Manaila Florentin, Mihai Claudiu, Lupu Stefan, Craciun Razvan, Manu Ionut, Florin Badiu.

Indisponibil/accidentari: Duca George, Hagiu Valentin, Lazar Gabriel, Madin Predoiu

Antrenor principal: Jani Oltianu

Antrenor secund: Daniel Oltianu

Manager: Petrea Cristi

Echipa este susținută de firma Grafit Decor și Primăria comunei Câmpineanca prin primarul Tudorel Ivan.

”Țin să le mulțumesc pentru susținere și eforturile depuse ca aceasta echipă să aibă toate condițiile necesare atingerii performanței, antrenorului principal, managerului și primarului Tudorel Ivan. De asemenea, vreau să le mulțumesc colegilor de echipă, chiar dacă eu nu am putut să-i ajut prea mult pe teren. Sunt cel mai frumos grup și cea mai bună generație pe care am avut-o  până acum la minifotbal. De trei ani de zile de când suntem împreună, ne-am calificat la turnee finale ale campionatului național. Suntem uniți, suntem prieteni și asta ne ține cel mai bine grupul și asa vin și rezultatele. Turneul de la Iași a fost unul foarte bun, am pierdut în sferturi cu 4-2, după ce am condus cu 2-0, dar asta ne-a trezit, iar la Galați am reușit să batem vicecampioana României. Sunt pe deplin mulțumit de acest sezon, însă este frustrant să obții 5 puncte în grupe și să pleci acasă, dar asta este, învățăm din greșeli, mergem mai departe si vom reveni mai puternici la anul. De la an la an echipa a arătat mai bine și va continua să o facă. Am arătat că ne putem batem de la egal la egal cu orice echipa din țară și o vom face în continuare. Rog pe această cale și pe organizatori să ne respecte eforturile și să fie mai atenți și la noi pe viitor, la condiții, la orele de joc, la arbitraje, vrem doar ca toate echipele să fie tratate la fel”, a transmis Dani Oltinau, jucător și antrenor secund la echipa din Câmpineanca.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.