Sport

VIDEO | Victorie la un gol a handbaliștilor focșăneni, în etapa a XIX-a a Ligii Naționale Masculine de Handbal cu CSU Suceava

Ziarul de Vrancea
24 mar 2021 1532 vizualizări

Handbal, Liga Națională: CSM Focșani 2007 – CSU din Suceava 28-27 (15-15)

Partida s-a disputat astăzi, marți 23 martie 2021, în turneul de la Baia Mare, în etapa a 19-a a Campionatului Ligii Naționale. A fost un meci foarte echilibrat în care focșănenii au înscris golul victoriei la intrarea în ultimul minut, prin Valentin Pătru. CSM Focșani 2007 a urcat pe locul 7 al clasamentului

VIDEO | Cele mai tari faze ale meciului CSU din Suceava - CSM Focșani 2007, etapa a 19-a-VIDEO:Federatia Romana de Handbal

Urmăriți cele mai spectaculoase momente ale meciului disputat între CSU din Suceava și CSM Focșani 2007 în cadrul etapei a 19-a a Ligii Zimbrilor și declarațiile la cald din cele două tabere adverse.  

Etapa a 19-a a Ligii Zimbrilor pare a fi una a meciurilor pe muchie de cuțit, fiindcă pe această linie s-a înscris și duelul moldovenesc dintre CSM Focșani și CSU Suceava. După ce au jucat luni restanța cu Dinamo, sucevenii și-au dorit să scoată punct sau puncte din duelul cu Focșaniul, în condițiile în care linia retrogradării e aproape. Partida a fost foarte echilibrată, cele două echipe succedându-se la conducere, diferența fiind făcută în final de mici detalii, cum ar fi o greșeală neforțată la momentul nepotrivit. CSM Focșani a avut 26-23 în minutul 52 și se părea că a scăpat în câștigătoare, dar Suceava a revenit și a egalat la 27 în minutul 58. Pătru i-a readus din nou pe vrânceni în avantaj în minutul 59, bucovinenii au avut atacul în ultimul minut, însă Balazs a greșit o pasă către pivot și a oferit mingea adversarilor, care și-au trecut în cont toate cele 3 puncte.

”Am venit la Baia Mare să câștigăm și am reușit, dar am avut un meci foarte greu. Vreau să felicit echipa din Suceava pentru că a luptat până la sfârșit. Meciul s-a decis pe final, când cred că am avut și noroc dar și experiența superioară a jucătorilor noștri a făcut să ducem meciul la bun sfârșit”, a declarat antrenorul echipei CSM Focșani, Dalibor Cutura.

CSU SUCEAVA – CSM FOCȘANI 27-28 (15-15) Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu

Suceava: Makaria, Grigoraș – Kobzii 6, Balazs 4, Juverdianu 3, Furak 3, Popia 2, Sadovyi 2, Loic 2, Lupu 2, Păunescu 2, Petrov 1, Manjic. Antrenor: Adrian Chiruț.

Focșani: Marocico, R. Rusu – Hrimiuc 6, Miroiu 6, Marjanovic 5, Marijanac 3, Makrishin 2, Mănescu 2, Rață 1, Țuțu 1, Pătru 1, Eros 1, Ragea, Popovici, Mocanu. Antrenor: Dalibor Cutura.

Text informații + foto:handbalmania.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.