Sport

Victoria cât primăvara europeană

Ziarul de Vrancea
1 nov 2017 394 vizualizări

Astăzi, de la ora 22:05, FCS București – Hapoel Beer Sheva, în runda a patra din grupa G a Ligii Europa *meciul, care poate califica echipa bucureșteană în 16-imi, cu două runde înainte de final, va fi transmis de ProTV și Telekom Sport

FCSB a avut o prestație excelentă până acum în grupă. Trei meciuri, trei victorii: 3-0 cu Skoda Plzen pe teren propriu și două succese în deplasare cu același, scor, 2-1 la Lugano și Beer Sheva. Pe de altă parte, celelalte echipe din grupă s-au cam încurcat între ele și se uită în sus la liderul care are șase puncte avans față de tustrele. Astfel încât, echipa israeliană pregătită de Barak Bakhar, vine pornită rău în România pentru a obține un avans moral față de colegele de suferință, printr-o victorie la București. Însă pentru formația lui Nicolae Dică, succesul în fața israelienilor înseamnă calificarea de pe locul I cu două etape înainte de final. Antrenorul Nicolae Dică știe să-și țină jucătorii în priză, atrăgând atenția în legătură cu dificultatea partidei cu Hapoel.  "Ne așteaptă un meci foarte important. Suntem în fața unei performanțe, ne vom califica în primăvara europeană dacă mâine vom obține cele trei puncte. Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foate bună. Chiar dacă am câștigat în Israel consider că am avut un meci foarte greu. După meciul cu noi au câștigat două jocuri în campionat, au avut două meciuri foarte bune. Au o echipă cu jucători de la mijloc în sus care pot face diferența și de aia spun că ne așteaptă un meci foarte greu. în meciul tur am avut unele probleme, am încercat să le reglăm. Ne dorim să punem mai multe probleme pe faza ofensivă, pentru că suntem siguri că ei vor veni să câștige meciul, au nevoie de cele trei puncte”, a spus Dică. Și chiar dacă patronul Gigi Becali visează la finale europene, antrenorul rămâne realist “Ne gândim deocamdată la meciurile pe care le mai avem în grupă”.  Totodată, Dică a anunțat că va face schimbări în echipă, lăsând să se înțeleagă faptul că Denis Alibec va fi titular în meciul cu Hapoel Beer Sheva, așa cum își dorește finanțatorul Gigi Becali. “Vor fi schimbări în echipă cu siguranță, am schimbat mereu. Jucăm la trei zile, sunt meciuri importante pentru noi și avem și campionatul care este foarte important. Voi schimba mai mulți jucători față de meciul cu Craiova. Și nu pentru că nu au dat randament bun, ci pentru că se acumulează foarte multă oboseală și riscăm să avem jucători accidentați”. Alibec este preferat de patron pentru că - după cum spune el – vor veni impresari pentru el pe “Arena Națională” și trebuie să-l vadă.

Hapoel are în continuare o prestație bună în campionatul israelian, obținând două victorii în ultimele meciuri. Recent, echipa lui Bakhar a învins cu 3-1 în deplasare pe Moadon Sport Ashdod, prin golurile marcate de Radi și Nwakaeme 2, iar în etapa precedentă s-a impus cu 2-1 și în partida cu Maccabi Tel Aviv. În celălalt meci al grupei, Viktoria Plzen va juca pe teren propriu, de la aceeași oră, cu FC Lugano.

Formațiile probabile

FCSB: Niță - Enache, Larie, Bălașa, Momcilovic – Nedelcu, Pintilii – Man, Budescu, Tănase – Alibec.

Hapoel: Goresh – Bitton, Taha, Elhamed, Korhut – Brown, Radi, Eibinder – Melikson, Sahar, Nwakaeme.

Arbitru: Halis Özkahya (Turcia).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.