Valuri în fotbalul european
TAS a anulat decizia UEFA de a suspenda echipa Manchester City din Cupele Europene *ar putea fi aceasta sfârșitul fair-play-ului financiar?
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat, ieri, anularea deciziei UEFA, care a suspendat clubul englez pentru doi ani din competițiile europene, pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar. City va trebui să plătească însă o amendă de zece milioane de euro. „Cetățenii”, locul II în Premier League, vor putea, astfel, evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor. Neparticiparea în Liga Campionilor ar fi însemnat pentru City pierderi de peste 100 de milioane de euro.
La 14 februarie, UEFA a anunțat că gruparea Manchester City a fost amendată cu 30 de milioane de euro și exclusă din cupele europene două sezoane pentru încălcări grave ale regulamentelor legate de licențierea cluburilor și de fair play-ul financiar. Reponsabilii clubuluii Manchester City au făcut imediat apel la TAS împotriva deciziei Camerei de judecată a Comisiei de control financiar a cluburilor (ICFC), dictată pe 14 februarie. ICFC i-a reproșat grupării engleze că s-a făcut vinovată de „grave încălcări” ale regulilor FPF.
Președintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, s-a arătat nemulțumit de decizia TAS: „Trebuie să reevaluăm dacă TAS este organismul adecvat la care să facem apel cu privire la decizii instituționale din fotbal. Elveția este o țară cu o mare istorie a arbitrajului, dar TAS nu se ridică la standarde”, a declarat Tebas, Alte cluburi, între care PSG și AC Milan, au avut câștig de cauză la TAS, când au fost sancționate de UEFA pentru nerespecarea fair-play-ului financiar. Tebas a fost un fervent contestatar al grupărilor finanțate cu petro-dolari, cum sunt PSG și Manchester City, pe care le acuză că obțin un avantaj competitiv în fața cluburilor spaniole, pentru că nu respectă fair-play-ul financiar. Mai mulți specialiști consideră că decizia anunțată luni de TAS reprezintă sfârșitul regulamentului fair-play-ului financiar. Fair-play-ul financiar a fost pus în practică de UEFA la începutul anului 2010 și presupune ca grupările care evoluează în competițiile europene să nu cheltuiască mai mult decât câștigă și să nu înregistreze un deficit cumulat mai mare de 30 de milioane de euro în ultimii trei ani.