Sport

Urzică preia gimnastica masculină

Ziarul de Vrancea
19 dec 2017 883 vizualizări

Fostul campion olimpic la cal va antrena naționala * nicio surpriză în topurile gimnasticii românești

Marius Urzică este noul antrenor coordonator al lotului masculin de gimnastică, funcție în care îl înlocuiește pe Ioan Suciu, a anunțat, FRG. Urzică revine în țară după trei ani în care a pregătit gimnaștii din Qatar, printr-un contract cu Comitetul Olimpic al acestei națiuni. Marius Urzică (42 ani) a cucerit titlul olimpic la cal cu mânere în urmă cu 17 ani, la JO din 2000. El a mai activat la lotul național masculin, în 2009, după trei ani de la retragerea din activitatea de gimnast. În primăvara anului 2014, Marius Urzică a semnat un contract ca antrenor în Qatar, cu Comitetul Olimpic din acea țară. De-a lungul carierei de gimnast, Marius Urzică a obținut numeroase medalii la marile competiții, cele mai importante fiind cele patru olimpice – aur (JO 2000, cal cu mânere), argint (1996, 2004, la cal cu mânere) și bronz (2004, cu echipa).

În altă ordine de idei, Marian Drăgulescu a fost desemnat de FRG gimnastul anului 2017, iar la feminin, Cătălina Ponor și Larisa Iordache se află pe prima poziție a topului, în timp ce Andreea Bogati ocupă primul loc la gimnastică aerobică.  Topul anual al Federației Române de Gimnastică include cei mai buni 10 sportivi în ramurile artistică și aerobică. La masculin, pe primele trei locuri se află Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Cristian Bățagă, iar la feminin, podiumul este ocupat de Cătălina Ponor și Larisa Iordache, ambele situate pe primul loc, urmate de Ioana Crișan și Denisa Golgotă. De asemenea, la gimnastică aerobică Andreea Bogati este liderul topului, iar pe următoarele două locuri se află Dacian Barna și Gabriel Bocșer.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.