Sport

Uraganul Mașa, episodul 7

Ziarul de Vrancea
29 aug 2017 406 vizualizări

într-un meci de o calitate excepțională, Maria Șarapova a învins-o pentru a șaptea oară pe Simona Halep și a eliminat-o din primul tur la US Open * Sorana Cîrstea este prima jucătoare română care s-a calificat în turul II

Simona Halep a fost învinsă, marți noapte, cu scorul de 4-6, 6-3, 3-6 de rusoaica Maria Șarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, în prima manșă a US Open. Cele două spotive au oferit un "thriller", o adevărată finală în turul I al US Open, o înfruntare între forță și tenacitate, poate cea mai frumoasă partidă din acest an din circutul feminin. Deși s-a înclinat în cele din urmă, Halep are meritul de a nu fi abandonat în momentele când partida se îndrepta într-o singură direcție, cea dictată de Maria Șarapova. Ceea ce cam desființează curentul de opinie care susține că problema principală a Simonei este labilitatea psihică. Jucătoarea română a întors setul secund, care părea pierdut, fiind condusă cu 4-6, 1-4. Halep a salvat la acest scor o minge de 1-5, alte două de 3-5 și a anulat cinci mingi de break la 5-4, toate pe propriul serviciu. Apoi în multe game-uri desfășurate pe serviciul Simonei, românca a remontat handicapuri de 0-30 sau chiar 15-40, câștigând respectivele jocuri. De aceea, cel puțin în partida cu Șarapova, numărul 2 mondial nu a pierdut din motive psihice, ci tehnice. Simona a avut probleme mari cu serviciul, în special cu cel de-al doilea numai bun pentru returul devastator al Mariei. În al doilea rând, rusoaica a evoluat la un nivel neașteptat de ridicat pentru o jucătoare care a jucat atât de puțin de la revenire. Semnificativ pentru descrierea jocului Șarapovei sunt cifrele de 60 de lovituri câștigătoare și 64 de erori neforțate. Maria a riscat mult, a pierdut multe mingi dar a și știut să recupereze. Rusoaica a apăsat pe lovituri parcă mai tare decât înainte de suspendare, a fost mai ofensivă, mai agresivă ca în trecut. Nesusținută de serviciu, Simona  s-a sufocat de multe ori sub apăsarea ofensivei totale, cu orice risc, a avdersarei. Șarapova a obținut prima break-ul, la scorul de 2-1 pentru ea, însă nu s-a desprins, pentru că Halep a câștigat la rândul ei pe serviciul rusoaicei. Seria aceasta s-a repetat imediat, apoi Halep a egalat la 4, dar tot fosta ocupantă a locului 1 mondial a mai făcut un break și a pus capăt setului, cu 6-4, după o oră de joc. Setul secund a avut o desfășurare similară până la un punct. șarapova a obținut break-ul tot la 2-1, dar a reușit să se distanțeze la 4-1. Mai mult, a avut o minge de break la acest scor, o posibilitate de 5-1 ratată. Halep s-a apropiat  3-4, după un break la zero. Șarapova a avut doua șanse de 5-3 pe serviciul româncei, dar le-a ratat. Halep a egalat la 4, a făcut încă un break, preluând în premieră conducerea în acest meci, cu 5-4. Șarapova a ratat la acest scor cinci ocazii de a face 5-5, înainte ca Halep să fructifice prima minge set avută, egalând la seturi, cu 6-4, după alte 56 de minute de joc. La 1-1 la seturi, Șarapova a mers, ca de obicei, la vestiare, dar a zăbovit acolo mai puțin ca în alte ocazii, aproximativ 7 minute. Setul decisiv a început și el cu jucătoarea rusă în ofensivă și avantaj. Ea a condus cu 3-0, după un break în game-ul secund. Gestionat cu ajutorul serviciului, break-ul rusoaicei s-a dovedit a fi decisiv în stabilirea câștigătoarei. Ea a salvat o minge de 5-4, înainte de a pune capăt meciului, cu 6-3, după două ore și 42 de minute.  “Sunt tristă că am pierdut. Dar cred că am dat totul. Ea a fost mai bună, a servit mai bine astăzi. Serviciul meu a fost foarte slab astăzi. Cred că este o victorie mare pentru Maria, a fost departe de teren atâtea luni, acum revine, simte că poate juca bine și este foarte fericită”, a afirmat Halep după meci.

Șarapova a plâns de fericire după obținerea victoriei: " Am fost foarte nerăbdătoare, abia așteptam să joc. Din secunda în care am aflat că voi juca împotriva Simonei, m-am uitat pe YouTube la meciurile noastre. M-am simțit foarte bine în joc, mi-am știut planul. Faptul că am reușit să revin, să joc astfel, să înving numărul 2 mondial în primul tur la US Open este extraordinar", a spus Șarapova după meci.

* Eșecul Simonei Halep a completat o serie nefastă în prima zi a US Open. De la Mihaela Buzărnescu (133 WTA), debutantă la 29 de ani la un turneu de Gram Slam, nu se aștepta prea mari minuni, în fața favoritei, nr. 5, daneza Caroline Wozniacki. “Ela” a evoluat timorată în primul set, însă a realizat apoi că n-are ce pierde și a prins curaj în setul al doilea. Scorul a fost 1-6, 5-7 pentru “Caro”, în 80 de minute. În schimb, Irina Begu a fost învinsă, neașteptat cu 2-6, 6-7 de jucătoarea ucraineană Katerîna Kozlova (118), scor 2-6, 6-7, după ce a ratat, în tie-break-ul setului secund cinci ocazii de a trimite meciul în decisiv.

Simona nu a fost singura jucătoare de Top 10 care a părăsit US Open din primul tur. Britanica Johanna Konta (7WTA) a fost învinsă cu 6-4, 3-6, 4-6 de către jucătoarea sârbă Aleksandra Krunic (78), care a câșigat în premieră în fața unei jucătoare din Top 10 WTA. A tremurat și Venus Williams (9 WTA) în fața unei jucătoare cvasi-necunoscute din Slovacia, Viktoria Kuzmova (135 WTA), 19 ani. Venus a avut nevoie de o oră și 43 de minute pentru a trece de tânăra ei adversară.  Seria neagră s-a întrerupt ieri, când Sorana Cîrstea a devenit prima jucătoare română care a trecut în turul secund la US Open. Sorana a învins-o cu 6-1, 6-3 pe olandeza Lesley Kerkhove (171 WTA).

În turneul masculin, Marius Copil (87 ATP) nu a reușit să-l învingă pe puternicul jucător francez Jo-Wilfried Tsonga (12), care a câștigat într- o oră și 51 de minute cu 6-3, 6-3, 6-4.

Turul I, feminin: Maria Sakkari (Grecia) – Kiki Bertens (Olanda) 6-3, 6-4; Julia Görges (Germania) – Annika Beck (Germania) 6-1, 6-0; Zheng Saisai (China) – Alison van Uytvanck (Belgia) 6-4, 3-6, 6-1; Donna Vekic (Croația) – Beatriz Haddad (Brazilia) 6-2, 6-1; Alja Tomljanovic (Croația) – Johanna Larsson (Suedia) 7-5, 6-4; Sloane Stephens (SUA) – Roberta Vinci (Italia) 7-5, 6-1; Anastasija Sevastova (Letonia) – Carina Withöft (Germania) 7-5, 6-1; Ashleigh Barty (Australia) – Ana Konjuh (Croația) 4-6, 6-0, 6-1; Mirjana Baroni (Croația) – Monica Puig (Porto Rico) 6-4, 6-7,7-6; Ekaterina Makarova (Rusia) – Mona Barthel (Germania) 6-2, 6-1; Timea Babos (Ungaria) – Viktorija Golubic (Elveția) 7-5, 5-7, 7-5; Carla Suarez (Spania) – Ipek Soylu (Turcia) 6-4, 6-2; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Jana Cepelova (Slovacia) 6-7, 6-3, 6-2; Barbora Strycova (Cehia) –Misaki Doi (Japonia) 6-1, 6-3; Yanina Wickmayer (Belgia) – Lesia Țurenko (Ucraina) 6-3, 6-1; Karolina Pliskova (Cehia) – Magda Linette (Polonia) 6-2, 6-1.

Turul I masculin: Benoît Paire (Franța) – Lukas Lacko (Slovacia) 6-3, 6-2, 7-6; John Isner (SUA) – Pierre-Hugues Herbert (Franța) 6-1, 6-3, 4-6, 6-3; Denis Shapovalov (Canada) – Daniil Medvedev (Rusia) 7-5, 6-1, 6-2; Gilles Muller (Luxemburg) – Bernard Tomic (Australia) 3-6, 6-3, 6-4, 6-4; Janko Tipsarevic (Serbia) – Thanasi Kokkinakis (Australia) 6-7, 3-6, 6-1, 7-6, 6-3; Sam Querrey (SUA) – Gilles Simon (Franța) 6-4, 6-3, 6-4; Jordan Thompson (Australia) – Jack Sock (SUA) 6-2, 7-6, 1-6, 5-7, 6-4.

 

CAS

Andrei Pavel, în echipa Simonei

Simona Halep a ți, după ce a fost eliminată în primul tur al US Open, că fostul tenismen Andrei Pavel va face parte din echipa ei tehnică. De asemenea, ea a precizat că Darren Cahill rămâne în continuare antrenorul ei. "Vreau  să vă spun că Andrei Pavel este un membru al echipei mele. Este o onoare pentru mine să-l am alături și sunt sigur că am multe lucruri de învățat din experiența și sfaturile lui. Nimic nu se schimbă cu Darren Cahill, totul va fi la fel. Acum știu că băieții sunt sătui de mine, așa că e timpul să mă fac pierdută și să mă relaxez, dar să revin la treabă cât mai repede. Vă mulțumesc, băieți, că sunteți alături de mine în fiecare moment", a scris Halep, pe contul ei de Instagram.  Fost numărul 13 mondial și actual căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Pavel, în vârstă de 43 de ani, a mai lucrat cu jucătoarele Jelena Jankovic și Tamira Paszek. Din echipa Simonei Halep mai fac parte preparatorul fizic Teo Cercel și fizioterapeutul Ștefan Sodolescu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.