Sport

United Focşani a câştigat Cupa Grafit Décor la minifotbal

Dan Chiriac
4 iun 2018 1524 vizualizări

u Viitorul Deep Serv Câmpineanca s-a impus în turneul de old-boys

United – Flux Café și Atletico Textila  - Green Garden Odobești au fost semifinalele Cupei României Grafit Décor la minifotbal. În sferturi, odobeștenii au trecut cu 6-2 de campionii de la Mărășești, în timp ce Atletico Textila a învins cu 1-0 pe AS Tomiță Lazăr. United a trecut în derby-ul rundei, 3-1 de Viitorul Cîmpineanca, iar Flux a învins cu 8-0 pe Progresul. Semifinalele au fost programate duminică. Odobeştenii au trecut fără emoţii de Atletico Textila, scor 6-0. A doua semifinală a fost mult mai echilibrată, United trecând cu 1-0 de Flux Cafe, după golul marcat de Gabi Ciubotaru. Deşi  s-a consacrat ca portar, acesta evoluează foarte bine şi în teren, marcând goluri atât la liga de minifotbal cît şi la meciurile din Superliga Altdorf Tehnik. De altfel, Ciubotaru a marcat şi primul gol al finalei disputată în compania celor de la Green Garden Odobeşti. Viitorul Deep Serv Câmpineanca a câştigat campionatul de old-boys după o victorie clară în finala disputată în compania celor de la Doctor GSM. Scorul final a fost 6-0, după ce primul gol a fost reuşit chiar de primarul comunei, Tudorel Ivan. Finala a fost la discreţia echipei pregătită de Jani Oltianu, care i-a avut pe teren pe experimentaţii Adi Toma, portarul George Sîrbu, cel care şi-a salvat echipa de mai multe ori în debutul jocului, Alexandru Mălinaş sau Marian Covaci. Viitorul va participa la turneul final naţional ce se va disputa la Piatra Neamţ. Este a doua participare consecutivă la un turneu final, după evoluţia de anul trecut de la Iaşi. ACS Mausoleul Mărășești,Flux AS Focşani la Campionatul Regional zona Nord-Est din 8-10 Iunie Bistrița, AS Tomita Lazar si AS United Focsani la turneul final al Cupei României de la Sibiu din 29 Iunie - 1 Iulie ,sunt echipele din Liga de minifotbal care vor reprezenta județul Vrancea la turneele naționale organizate de Federația de Minifotbal din România in acesta stagiune de minifotbal.  “Vă mulțumim tuturor pentru un nou sezon reușit de minifotbal ,mult succes echipelor din LIGĂ la turneele naționale şi vacanța plăcuta celorlalți, noul sezon de minifotbal bate deja la ușă ! Mulțumim partenerilor oficiali, AutoVip ,Decathlon si Grafit Decor ,partenerilor noștri media si speram sa coptam pentru noul sezon si alți parteneri care vor sa fie alaturi de noi intr-o competiție destinată exclusiv amatorilor,in spiritul respectului si al prieteniei ! Liga de minifotbal merge mai departe !”, a transmis Cristi Vasile, organizatorul ligii de minifotbal. S-au stabilit și grupele turneului regional de la Bistrița. Grupa C este compusă din: Coriolan Bacău????,Fenix Play Piatra-Neamț ,PremierSport Iași si Flux As Focsani, iar grupa D din Marsat Roman,ACS Mausoleul Mărășești,Fabio Botoșani şi Puf de Păpădie Bistrița (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.