Sport

Un meci al ambițiilor renăscute

Corneliu Condurache
12 oct 2017 1701 vizualizări

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la simplu și în semifinale la dublu, în cadrul turneului de tenis de la Linz și va întâlni o fostă jucătoare de Top 10, Belinda Bencic, revenită, ca și Mihaela , după o accidentare * Svitolina și Wozniacki au abandonat la Hong Kong

* Mihaela Buzărnescu (105 WTA) a obținut a doua victorie pe tabloul principal al turneului de categorie Internațional de la Linz, dotat cu premii totale de 226.750 de dolari. După ce a trecut în primul tur de valoroasa jucătoare eston Anett Kontaveit (35) a învins-o și pe croata Alja Tomljanovic (177) cu 4-6, 7-6, 6-1. “Micky”, cum îi spun prietenii, a avut o revenire frumoasă, după ce a salvat, în finalul setului secund, două mingi de meci pe serviciul adversarei. Apoi, a câștigat tie-break-ul cu 7-1 și setul decisiv cu 6-1. În sferturi, în fața Mihaelei va apărea o nouă provocare, ea urmând a întâlni pe elvețianca Belinda Bencic (228 WTA). Aceasta ajunsese anul trecut în februarie până pe locul 7 WTA, dar o accidentare i-a frânt ascensiunea. În vârstă de 20 de ani (cu nouă mai puțini decât ai Mihaelei), Belinda pare a reveni. Intrată cu wild card la Linz, ea a învins-o în optimi cu 6-3, 2-6, 6-3 pe spaniola Lara Arruabarrena (80 WTA). Alte rezultate înregistrate ieri: Barbora Strycova (Cehia) – Jana Fett (Croația) 2-6, 6-3, 6-3; Johanna Larsson (Suedia) – Varvara Lepchenko (SUA) 6-2, 6-3; Viktoria Golubic (Elveția) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 4-6, 6-4, 6-1.

Mihaela Buzărnescu, în cuplu cu georgiana Oksana Kalașnikova s-a calificat și în semifinalele de la dublu. Cele două  au învins în sferturile de finală cuplul german Nicola Geuer/Anna Zaja, beneficiar al unui wild card, scor 7-5, 6-3, într-o oră și 19 minute.În semifinale, ele vor întâlni perechea care se va impune în meciul Natela Dzalamidze/Xenia Knoll (Rusia/Elveția) – Nadia Kicenok/Anastasia Rodionova (Ucraina/ Australia).

* În turneul de la Tianjin dotat cu premii totale în valoare de 426.750 dolari, Maria Șarapova a învins-o în optimi cu 7-5, 6-3 pe poloneza Magda Linette. Șarapova (30 ani), care participă la această competiție în baza unei invitații primite din partea organizatorilor, a avut nevoie de o oră și 39 minute de joc pentru a se impune în fața adversarei sale, care i-a pus probleme mai mari doar în primul set.

Rusoaica, fost nr.1 mondial, aflată în prezent pe locul 86 WTA, se va lupta pentru un loc în semifinale cu elvețianca Stefanie Voegele, care a trecut cu 6-2 6-3 de favorita nr. 8 Iulia Putințeva (Kazahstan). Alte rezultate din optimi:  Christina McHale (SUA) - Maria Sakkari (Grecia) 6-0, 6-4; Arîna Sabalenka (Belarus) – Duan Yingyin (China) 6-3, 6-3; Zhu Lin (China) – Hsieh Su Wei (Taiwan) 6-3, 6-1; Sara Sorribes (Spania) – Wang Yafan (China) 6-4, 2-6, 6-3; Sara Errani (Italia) – Beatriz Haddad (Brazilia) 6-4, 4-6, 6-3; Peng Shuai (China) – Wang Xiyu (China) 6-2, 6-2. La dublu, perechea Irina Begu / Sara Errani s-a calificat în semifinale după victoria cu 7-6, 2-6, 10-6 în fața cuplului  Katerîna Bondarenko (Ucraina)/Ala Kudriavțeva (Rusia), fvaorit nr. 1.  În primul set, Begu și partenera sa au fost conduse cu 0-5, dar apoi au revenit spectaculos și au preluat conducerea cu 6-5. Ele și-au pierdut serviciul și setul a ajuns în tiebreak, unde s-au impus clar, cu 7-2.   Bondarenko și Kudriavțeva au luat setul secund cu 6-2, după ce Begu și Errani au avut 1-0.  În super tiebreak, Begu și Errani au dominat și s-au impus fără emoții, cu 10-6. În penultimul act Irina și Sara  voe înfrunta cuplul format din Arina Sabalenka (Belarus) și Xu Yifan (China).

* Jucătoarea ucraineancă Elina Svitolina (4 WTA), candidată la supremația mondială s-a retras de la Hong Kong Open înaintea turului al doilea, din cauza unei accidentări la piciorul stâng. Svitolina câștigase primul meci de la Hong Kong, cu 6-4, 7-6, în fața sportivei Zarina Dias din Kazahstan, locul 62 WTA. În manșa secundă, ucraineanca urma să o întâlnească pe americanca Nicole Gibbs (114) care intră astfel în sferturile de finală. Svitolina nu va mai evolua până la Turneul Campioanelor (23-29 octombrie), competiție la care este calificată și Simona Halep.  ''M-am accidentat la Beijing în sfertul de finală de 3 ore și 21 de minute pierdut în fața viitoarei laureate a turneului, jucătoarea franceză Caroline Garcia “a explicat Svitolina. ''De fiecare tare când lovesc puternic simt durerea'', a adăugat jucătoarea ucraineană, care în meciul din primul tur disputat cu Zarina Diys, a apărut cu un bandaj mare pe coapsa accidentată.

 ''Trebuie probabil să fac un scanner pentru a afla mai mult, pentru că, deja știți, merg la Singapore'', a precizat Svitolina, evocând Turneul Campioanelor care debutează pe 22 octombrie și la care este calificată.

O altă sportivă de marcă retrasă din Hong Kong este Caroline Wozniacki. Aceasta s-a adresat în lacrimi spectatorilor prezenți pe arena centrală la meciul cu australianca Lisette Cabrera: ''Vreau să-mi cer scuze tuturor celor care au venit să vadă acest meci. Am făcut totul pentru a putea fi pregătită'', a spus daneza, care s-a accidentat la cot în timpul antrenamentului antrenament.  Aceste forfaituri de marcă lasă deschis tabloul de simplu până la finală. Rusoaica Anastasia Pavliucenkova, nr. 21 mondial, este cea mai bine clasată din ultimele opt și pornește deci favorită, însă ea va trebui să joace în sferturi cu japoneza Naomi Osaka, nr. 65 mondial, cea care a eliminat-o în optimi pe favorita nr. 2, americanca Venus Williams, nr. 5 mondial.  Alte rezultate din optimi: Jennifer Brady (SUA) – Zhang Shuai Zhang (China) 6-3, 6-4; Wang Qiang (China) - Luksika Kumkhum (Thailanda) 6-4, 6-4

Tecău și Rojer avansează

* În cel mai puternic turneu masculin al săptămânii, cel de la Shanghai de categoria Masters 1.000 ATP, dotat cu premii totale în valoare de 5,9 milioane de dolari, vicecampionul olimpic Juan Martin Del Potro a dispus în trei seturi, 3-6, 7-6, 6-4 de germanul Alexander Zverev, numărul 4 mondial, jucător care are deja asigurată prezența la Turneul Campionilor de la Londra. Del Potro se va lupta pentru un loc în semifinale cu sârbul Viktor  Troicki, 7-4, 7-6 cu John Isner (SUA)

Grigor Dimitrov (nr. 9 ATP) l-a învins la rândul său, cu 6-3, 7-6, pe americanul Sam Querrey, unul dintre rivalii bulgarului în cursa pentru calificarea la competiția de sfârșit de an din circuitul ATP, care va avea loc luna viitoare în capitala britanică.  Dimitrov a înregistrat cu această ocazie a 40-a sa victorie în 56 de meciuri disputate de la începutul lui 2017, acesta fiind cel mai bun sezon al său de până acum, pe parcursul căruia a câștigat trei titluri ATP. Însă Dimitrov îl va întâlni în sferturi pe liderul mondial, spaniolul Rafael Nadal, care a trecut cu 6-3, 6-1 de Fabio Fognini (Italia). Nadal vizează un prim titlu la acest turneu, la care a fost finalist în 2009. Și Roger Federer a-a calificat în sferturi, în urma victoriei obținute joi în două seturi, 6-4, 6-2, în doar o oră de joc, în fața ucraineanului Aleksandr Dolgopolov, nr. 41 mondial. În sferturi, Federer va juca împotriva francezului Richard Gasquet (31) care a câștigat cu 7-5, 6-7, 6-3 în fața compatriotului său Gilles Simon (47). Alte rezultate din optimi:  Marin Cilic (Croația) - Steve Johnson (SUA) 7-6, 6-4; Albert Ramos (Spania) - Jan-Lennard Struff (Germania) 7-6, 6-4

La dublu, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer (România/Olanda) s-au calificat în sferturi, după ce au trecut cu scorul de 3-6, 6-4, 10-6, cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah. Horia și Juuls vor întâlni echipa Marach/Mate Pavici (Austria/Croația), care s-a impus cu 7-6, 6-3 în fața cuplului chinez Wu Di / Wu Yibing.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.