Sport

Turul Italiei pornește de la Budapesta

Ziarul de Vrancea
3 mai 2022 869 vizualizări

22 de echipe vor lua startul la competiția ciclistă ale cărei prime trei etape se desfășoară pe pământ maghiar

Cea de-a 105-a ediție a Turului ciclist al Italiei, în lungime totală de 3.445,6 km, va debuta vineri în Piața Eroilor din Budapesta, iar primele trei etape, din totalul de 21, se vor desfășura pe teritoriul Ungariei. Cursa va cuprinde două etape de contratimp individual și șase sosiri în ascensiune, precum și trei zile de repaus, urmând să se încheie pe 29 mai, la Verona. La Giro d'Italia 2022 vor participa 22 de echipe compuse din câte opt rutieri (în total 176 de cicliști), printre care se numără și Drone Hopper - Androni Giocattoli, la care este legitimat românul Eduard Grosu, care nu va evolua în Giro d'Italia. În cele 104 ediții desfășurate de la crearea competiției, în 1909, cele mai multe victorii au fost obținute de reprezentanții Italiei (69), urmați de cei ai Belgiei (7), Franței (6) și Spaniei (4).

Recordul de victorii în cursa din peninsulă (5) este deținut de italienii Alfredo Binda, care s-a impus între 1925 și 1933, și Fausto Coppi (1940-1953), împreună cu belgianul Eddy Merckx (1968-1974).Ultimii zece câștigători ai Turului Italiei au fost Ryder Hesjedal (Canada/2012), Vincenzo Nibali (Italia/2013), Nairo Quintana (Columbi

a/2014), Alberto Contador (Spania/2015), Vincenzo Nibali (Italia/2016), Tom Dumoulin (Olanda/2017), Chris Froome (Marea Britanie/2018), Richard Carapaz (Ecuador/2019), Tao Geoghegan Hart (Marea Britanie/2020) și Egan Bernal (Columbia/2021).

* Jason Tesson s-a impus la sprint în etapa a doua din „Cele Patru Zile de la Dunquerke” și e noul lider „în clasamentul geneneral. Francezul de la echipa „St Michel Auber93” i-a devansat pe belgianul Gerben Thijssen (Intermarché) și francezul Thomas Boudat (Go Sport Roubaix). Prima etapă a fost adjudecată tot la sprint de olandezul Arvid de Klijn (Human Powered Health). La general, Tesson este urmat la șase secunde de de Klijn și la nouă secunde de Thijssen.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.