Sport

Trei săptămâni până la Vrancea Trophy

Dan Chiriac
8 iun 2017 667 vizualizări

”Vrancea Trophy - Trofeul CJ Vrancea şi al Municipiului Focşani by Premium Porc” este rezervat şi în acest an tot pentru tenisul feminin

”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea şi al Municipiului Focşani by Premium Porc”, mai are trei săptămâni până la start. Organizatorii competiţiei încep un program de comunicare pentru ca numeroşii iubitori ai tenisului – practicanţi sau doar consumatori ai superbului spectacol sportiv oferit de acest sport – să afle în timpul cel mai scurt noutăţi despre turneu. ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea şi al Municipiului Focşani by Premium Porc”, va fi dedicat şi în acest an tenisului feminin, cu participare ce acoperă, practic, toate continentele. Graţia, eleganţa şi clasa jucătoarelor care au impresionat în ediţia de anul trecut vor putea fi din nou admirate pe arenele George Bucuroiu din Complexul sportiv Milcovul Sud în perioada 1-8 iulie. ”Şi în acest an am decis să aducem mai aproape tuturor celor interesaţi – sportivi, părinţi, amatori, iubitori ai tenisului – tenisul jucat de junioare şi sportive profesioniste din întreaga lume, având ca obiective câştigarea celor 15.000$ puşi în joc + ospitalitate, dar si a celor 25 de puncte WTA ce vor reveni  câştigătoarei", ne-au precizat organizatorii. Un element de noutate foarte important este alăturarea firmei Premium Porc SRL principalilor finanţatori ai competiţiei de tradiţie care a statuat Focşaniul ca un pol de interes în Calendarul Federaţiei Internaţionale de Tenis. Ca şi la cele 11 ediţii precedente, intrarea la jocurile de la ”Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea şi al Municipiului Focşani by Premium Porc” va fi liberă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.