Sport

Thriller cu Monica Niculescu

Ziarul de Vrancea
3 aug 2017 861 vizualizări

Românca a murit și a înviat în meciul cu japoneza Nao Hibino din primul tur de la Washington *Șarapova s-a retras de la Stanford și nu va participa nici la Toronto

Monica Niculescu (59 WTA) este a treia româncă ajunsă în turul II la Washington, după un meci foarte interesant cu japoneza Nao Hibino (72) pe care l-a câștigat cu 6-3, 2-6, 7-6, în două ore și 25 minute. Partida a avut mult suspans în setul decisiv:  românca a condus cu 3-0, cu un break, apoi a fost condusă la rândul ei cu 3-5 și tot cu 3-5 în tie-break. în cele din urmă, Niculescu s-a impus cu 9-7 în tie-break și s-a calificat mai departe pentru un meci inedit în circuit, cu compatrioata ei, Patricia Țig (134). Într-o altă partidă, rusoaica Ekaterina Makarova (58 WTA) a dispus cu 6-2, 6-4 de portoricana Monica Puig (67), campiona olimpică, și s-ar putea întâlni în sferturi cu Simona Halep. De asemenea, germana Julia Görges, recenta finalistă de la București, a câștigat cu 3-6, 6-3, 7-6 (11-9 la tie-break) în fața belgienei Alison van Uytvanck. Alte rezultate: Eugénie Bouchard (Canada) – Christina McHale (SUA) 7-6, 6-0; Sabine Lisicki (Germania) – Valentini Gramatikopoulou (Grecia) 7-6, 7-6; Kristina Mladenovic (Franța) – Tatjana Maria (Germania) 7-5, 3-6, 6-3; Océane Dodin (Franța) – Sara Errani (Italia) 3-6, 7-5, 6-1;

* Maria Șarapova a consumat un wild card de la turneul de la Stanford, pentru a juca un singur meci. În primul tur, Șarapova a învins-o, luni, cu 6-1, 4-6, 6-0, pe americanca Jennifer Brady, locul 80 WTA, și urma să joace în manșa a doua cu sportiva ucraineană Lesia Țurenko, locul 32 WTA. Dar Maria s-a retras în turul II și Lesia s-a calificat fără luptă. "Spre finalul meciului de luni, am simțit dureri la brațul stâng. După un examen efectuat marți, medicul mi-a recomandat să nu risc și să agravez accidentarea", a declarat Șarapova. După Stanford, șarapova ar urma să evoleze, tot pe baza unor wildcard-uri, la Toronto și Cincinnati. Ieșită din ierarhia WTA, fostul număr 1 mondial a ajuns pe locul 171 WTA, cu ajutorul invitațiilor. Șarapova a anunțat aseară că nu nu va participa nici la turneul Rogers Cup, de la Toronto, competiție care va avea loc săptămâna viitoare. "Îmi pare foarte rău că voi lipsi de la Rogers Cup în acest an. Le sunt recunoscători organizatorilor pentru wild card și fanilor mei din Toronto pentru susținere. Sunt dezamăgită că o accidentare mă ține din nou departe de teren și voi munci din răsputeri pentru a reveni pe teren cât mai curând posibil", a declarat Șarapova. Locul Mariei Șarapova pe tabloul principal la Rogers Cup va fi luat de sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 17 ani. Andreescu primise inițial un wild card pentru tabloul de calificări. Acesta îi va reveni jucătoarei canadiene Carol Zhao. Deținătoarea trofeului la Toronto este Simona Halep.

Rezultate de la Stanford: Ana Konjuh (Croația) - Natalia Vihlianțeva (Rusia) 7-5, 6-4; Garbiñe Muguruza (Spania) – Kayla Day (SUA) 6-2,6-0.

*Mihaela Buzărnescu (142 WTA),  cap de serie numărul, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului ITF de la Woking (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Buzărnescu a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-0, după o oră și 18 minute, pe Lee Ya Hsuan  (Taiwan, 274 WTA). Tot  ieri, Mihaela a jucat și cu Martina Caregaro (Italia, 424), în optimi, scor 6-2, 6-1. În semifinale, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Diana Marcinkevica (Letonia, 338), care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de Lesley Kerkhove (Olanda), cap de serie numărul 4.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.