Sport

Tenisul se mută în Canada

Ziarul de Vrancea
5 aug 2018 493 vizualizări

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în finala turneului de la Washington * în frunte cu Simona Halep, jucătoarele noastre de frunte joacă la Rogers Cup * în turneul masculin de la Toronto revine Horia Tecău

Mihaela Buzărnescu (24 WTA) s-a calificat în finala turneului de 800.000 $ de la San Jose (categorie Premier), trecând cu scorul de 4-6, 6-3, 6-1 în două ore și 19 minute de numărul 15 mondial, belgianca Elise Mertens. Având un start excelent de sezon în 2018, Mertens a fost, practic, “liniștită” de Simona Halep, care i-a administrat un sec 6-0, 6-3 la Madrid. De atunci și până la acest turneu, Elise n-a mai trecut de turul II în niciun turneu și acum visele sale de revenire au fost spulberate de, o altă româncă, Mihaela Buzărnescu, care a jucat excelent în ultimele două seturi. Mihaela Buzărnescu, care anterior o depășise și pe australianca Ajla Tomljanovic (6-1, 7-5) aștepta aseară prima sa victorie de turneu în circuitul WTA. Ea a jucat în cursul nopții cu masiva jucătoare greacă Maria Sakkari (49 WTA) care a realizat o serie remarcabilă trecând, în ordine, de Christina McHale, Timea Babos, Venus Williams și, în semifinale, de americanca Danielle Collins (42), cu 3-6, 7-5, 6-2.Michi se află pentru prima dată în finala unui turneu Premier. Câștigarea unui turneu de o asemenea anvergură n-a impietat asupra prestației Mihaelei la dublu. În pereche cu britanica Heather Watson, Mihaela s-a luptat din greu cu surorile ucrainene Liudmîla și Nadia Kicenok. Scurt-circuitul s-a produs în super-tiebreak-ul decisiv când Michi și Heather conduceau cu 8-4, dar a pierdut șase mingi consecutive. Scor final, 6-4, 3-6, 10-8 pentru ucrainence, în 88 de minute.

* Următorul turneu important din circuitul WTA este “Rogers Cup” care anul acesta are loc la Montreal. Cele două jucătoare române prezente în calificări, au trecut de primul tur: Monica Niculescu a învins-o pe rusoaica Ekaterina Aleksandrova (98 WTA) cu 6-3, 6-3, iar Ana Bogdan a beneficiat de de abandonul sportivei poloneze Magdalena Frech (121), la scorul de 6-3, 4-1  pentru româncă. Monica Niculescu a trecut și de turul II după ce a învins-o cu 6-1, 7-6 pe jucătoarea slovenă Dalia Jakupovic (92 WTA). De remarcat faptul că Monica a remontat în setul al doilea de la 1-5, iar în tiebreak s-a impus cu 7-0. Ana Bogan urma în cursul nopții s-o întâlnească pe americanca Sofia Kenin (68).

Turneul canadian este o competiție de categorie Premier Five cu premii totale de 2.820.000 de dolari și o are ca principală favorită pe Simona Halep. Liderul mondial va juca direct în turul secund, unde va întâlni  învingătoarea jocului dintre rusoaica Anastasia Pavliucenkova (28 WTA) și o adversară din calificări. Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea vor juca, de asemenea, cu jucătoare provenite din calificări. Sorana ar putea juca în turul III chiar cu Simona, însă în turul II îi poate răsări în față Venus Williams. În fine, Irina Begu se va confrunta cu australianca Ashleigh Barty (16 WTA). În calitate de câștigătoare a ediției 2016, Simona Halep a fost invitată de onoare la tragerea la sorți a tabloului. Anul trecut, la Toronto, ea s-a oprit în semifinale, în fața ucrainencei Elina Svitolina. La Montreal nu va participa Serena Williams “din motive personale”.

* Dacă turneul WTA se joacă la Montreal, “Rogers Cup” la masculin va avea loc la Toronto. În calificări a fost prezent Marius Copil (93 ATP), care a fost învins cu 6-2, 3-6, 6-7 de japonezul Yoshihito Nishioka (247), cu 6-2, 3-6, 6-7 în 125 de minute . Marius a avut minge de meci la 5-4 în decisiv, dar japonezul a revenit, iar în tiebreak a câștigat cu  7-2. Încă neadaptat la efort susținut, britanicul Andy Murray s-a retras de la Washington după epuizantul meci cu Mariuc Copil și a anunțat că nu va juca nici la Toronto. El va fi înlocuit de elvețianul Stanislas Wawrinka, elvețianul primind un wild card.

Vestea importantă pentru noi este că după o accidentare care l-a ținut departe de teren mai multe luni, Horia Tecău revine la Toronto, unde va face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer. La Toronto, perechea româno-olandeză, cap de serie numărul 7, va juca direct în optimi, contra învingătorilor din meciul Ben McLachlan (Japonia)/Matwe Middelkoop (Olanda) - Borna Coric (Croația)/Robin Haase (Olanda).

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.