Sport

Tenisul pornește cu prudență

Ziarul de Vrancea
5 ian 2021 840 vizualizări

Măsuri severe pentru organizarea Australian Open pe timp de pandemie *înainte de turneul de Grand Slam, pe aceeași arenă va avea loc Cupa ATP *Sorana Cîrstea, misiune imposibilă la Abu Dhabi

*Autoritățile de la Antipozi se pregătesc asiduu pentru organizarea primului eveniment major al tenisului din 2021, Australian Open în condițiile nefericite ale pandemiei noului coronavirus.Organizatorii caută un nou hotel pentru ca jucătorii și jucătoarele să stea în carantină înainte de începerea turneului, la 8 februarie. Însă vecinii hotelului rezervat inițial amenință cu proceduri judiciare. Potrivit „L'Equipe” proprietarii apartamentelor din vecinătatea primului hotel au amenințat că vor depune plângeri, temându-se pentru sănătatea lor, dar acuzând și faptul că nu au fost consultați. Reprezentanta poliției statului Victoria, Lisa Neville, a declarat că a fost rezervat un alt hotel, care va fi confirmat „astăzi sau mâine”. Melbourne a fost epicentrul celui de-al doilea val de Covid-19 în Australia, iar patru noi cazuri au fost detectate marți, dintre care unul într-un hotel rezervat pentru carantina călătorilor veniți din străinătate.

Totodată, directorul Australian Open, Craig Tiley, a anunțat că transportul jucătorilor la Melbourne va fi asigurat cu 18 avioane, ocupate la o capacitate de 20 la sută,. „ Suntem conștienți că termenele limită sunt foarte strânse, facem tot posibilul pentru a le comunica jucătorilor informații despre zbor cât mai curând posibil. Vom aduce pe toată lumea la Melbourne”, a scris el, pe Twitter. Jucătorii urmează să sosească la Melbourne între 15 și 17 ianuarie pentru o carantină de două săptămâni, cu maximum cinci ore pe zi petrecute la Melbourne Park, pentru antrenamente și masă. Australian Open se va disputa în perioada 8-21 februarie.

*Înainte de openul australian, tenisul mai are competiții, iar între 1 și 5 februarie va avea loc, tot la Melbourne, competiția pe echipe ATP Cup, organizată de asociația tenismenilor proesioniști. Primii doi jucători ai tenisului masculin mondial, sârbul Novak Djokovic și spaniolul Rafael Nadal, competiției pe echipe ce va reuni 12 selecționate naționale.. Serbia a fost campioana primei ediții, anul trecut, după ce a întrecut Spania în finala care a cuprins și un duel Djokovic - Nadal. Echipa balcanică îi mai are în componență pe Dusan Lajovic, Filip Krajinovic și Nikola Cacic, în timp ce ibericii contează în afara lui Nadal pe Roberto Bautista, Marcel Granollers și Pablo Carreno. ATP Cup 2021 va reuni alți jucători de top precum Dominic Thiem, liderul Austriei, Daniil Medvedev (Rusia), Alexander Zverev (Germania), Stefanos Tsitsipas (Grecia) sau Diego Schwartzman (Argentina). Cele 12 echipe care luptă pentru trofeul ATP Cup sunt Serbia, Spania, Argentina, Italia, Austria, Japonia, Rusia, Franța, Grecia, Canada, Australia și Germania. Echipele participante au fost alese în funcție de cel mai bun clasament individual din fiecare țară, în timp ce Australia participă în calitate de gazdă. Ediția 2021 a ATP Cup va avea loc la Melbourne Park, scena Australian Open din luna februarie, primul Grand Slam al anului. Tragerea la sorți a componenței grupelor va avea loc pe 20 ianuarie. Cele 12 echipe vor fi repartizate în patru grupe de câte trei, iar primele clasate vor avansa în faza semifinalelor.

*Primul turneu important al fetelor începe astăzi la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, turneu în care ne va reprezenta pe tabloul principal e doar Sorana Cîrstea (71 WTA), deoarece cealaltă jucătoare română înscrisă, Patricia Țig (56) s-a retras din motive medicale. Sorana va avea o sarcină imposibilă în primul tur, urmând a o întâlni pe a treia favorită, Karolina Pliskova (6 WTA) din Cehia, printre celelalte capete de afiș nunărându-se, Sofia Kenin, Elina Svitolina și Arîna Sabalenka. România ar mai putea promova o jucătoare pe tabloul principal. Irina Fetecău (309) a trecut cu succes primul tur de calificare, învingând cu 6-2, 6-1 pe indianca Riya Bhatia (353). În turul decisiv, Irina va juca împotriva italiencei Lucrezia Stefanini (394 WTA) care a învins-o cu 4-6, 6-4, 6-2 pe croata Tena Lukas (256)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.