Tecău, șeic de Dubai
Horia a câștigat din nou titlul la dublu la turneul din Emirate
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 2, a câștigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de la Dubai, dotat cu premii totale de 2,6 milioane de dolari. Tecău și Rojer au învins în finală cuplul James Cerretani/Leander Paes (SUA/India), scor 6-2, 7-6, după o oră și 28 de minute.În semifinale, Tecău și Rojer au învins echipa croato-americană Ivan Dodig/Rajeev Ram. Horia Tecău a ajuns la 34 de titluri câștigate la dublu, dintre care 17 alături de Rojer, inclusiv două de Grand Slam (Wimbledon 2016 și US Open 2017). Turneul a fost câștigat de spaniolul Roberto Bautista (23 ATP), care l-a învins în finală cu 6-3, 6-4 pe francezul Luxas Pouille (15 ATP). La 29 de ani, Bautista Agut a obținut primul titlu ATP 500 din carieră și al optulea din palmares. El este la al doilea titlu din acest an, după cel de la Auckland.
* Marius Copil (75 ATP) , favorit principal la turneul Challenger de la Indian Wells (SUA), a pierdut neașteptat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în sferturile de de finală, scor 2-6, 5-7, în fața lui Darian King (Barbados, 191 ATP), în numai 70 de minute. Marius, care în urmă cu trei săptămâni disputa prima finală ATP, la Sofia, a fost de nerecunoscut în sferturile turneului de 150.000 de dolari, cedându-și serviciul încă din primul game! Darian a controlat manșa inaugurală, însă arădeanul părea că poate egala la seturi, conducând cu 4-1 și 5-2 în actul al doilea. Dar Copil a avut o cădere inexplicabilă în joc, pierzând următoarele cinci game-uri și inclusiv meciul.
* Tenismanul argentinian Juan Martin del Potro (9 ATP) a câștigat turneul de la Acapulco, cu premii totale de 1,6 milioane de dolari, cel mai important trofeu al său din ultimii patru ani și jumătate. Del Potro l-a învins în finală pe sud-africanul Kevin Anderson, numărul 8 mondial, scor 6-4, 6-4. Pentru argentinian este al șaptelea succes în tot atâtea confruntări cu Anderson și cel mai important trofeu de după cel obținut în 2013, la Basel. Juan Martin Del Potro are în palmares 21 de trofee ATP la simplu, iar cel din Mexic este pentru el primul din 2018. Turneul WTA din orașul mexican a revenit ucrainencei Lesia Țurenko (40 WTA), învingătoare cu 5-7, 7-6, 6-2 în fața elvețiencei Stefanie Voegele (183). Lesia Țurenko a mai câștigat competiția din Mexic și anul trecut. Ea mai are în palmares două trofee: Istanbul 2015 și Guangzhou 2016.