Sport

Submersibilul Dinamo

Ziarul de Vrancea
4 dec 2018 371 vizualizări

Căderea “cânilor” pare a nu se ori: în meciul cu CFR dinamoviștii au pierdut a doua oară consecutiv la trei goluri diferență

Nici o speranță pentru Dinamo, chiar dacă a adus un antrenor cu nume. Lotul este slab valoric, iar cei liberi de contract aduși de Rednic de prin Belgia sunt tot pe acolo. După 1-4 cu Viitorul, care ar fi putut fi 1-5 dacă Mățan ar fi fost mai atent (sau dacă ar fi tras Ianis!), Dinamo a pierdut și pe teren propriu, 0-3 în fața campioanei CFR Cluj, în fața puținilor fani care i-au mai rămas. “Câinii roșii” au început bine jocul, cu vedetele Salomao și Rednic în vervă, însă a trebuit să vină o gafă a portarului Penedo, învins de un șut lateral exact de pe linia de fund, trimis de Păun (’35). Apoi lucrurile au mers simplu pentru campioni, fără să accelereze. Țucudean a fost faultat în careu de Katsikas și Culio a transformat lovitura de pedeapsă din min. 51. Dinamoviștii au protestat considerând că înainte de a fi faultat, Țucudean a primit mingea în poziție de ofsaid. Bomboana de pe colivă a fost pusă de golgeterul Ligii I, Țucudean înscriind în min. 49.

Înaintea acestui (hai să-i zicem!) derby, s-a înregistrat un fel de surpriză la Voluntari: Cristiano Bergodi și elevii săi au reușit o victorie necesară ca aerul, îb fața unei echipe care s-a descurcat de minune (puterea obișnuinței?) pe terenuri străine, FC Hermannstadt. Eroul meciului a fost ghanezul Richard Gadze autorul ambelor goluri ale ilfovenilor.

Ieri, la Mediaș, s-a desfășurat un meci interesant, între FC Viitorul și echipa gazdă, încheiat la egalitate, scor 2-2. Cei care au deschis scorul au fost viitoriștii, dar pentru echipa locală. La o fază fixă, fundașul Luchin a reușit o superbă lovitură de cap în proprie poartă (’25). Viitorul a egalat șase minute prin Drăguș, iar în min. 38, medieșenii au avut un scurt motiv de bucurie. Marius Constantin a pasat înapoi, Fortes a reușit un gol superb de la marginea careului, dar arbitrul Cătălin Popa a anulat golul și l-a eliminat pe experimentatul fundaș al gazdelor, care înainte de a pasa, i-a administrat o lovitură de cot lui Luchin. În loc de 2-1 pentru Gaz, a fost 2-1 pentru Viitorul în min. 51, la o actiune impetuoasă pe partea stângă purtată de De Noojer, care a intrat în careu, l-a driblat pe Achim și a centrat perfect pentru Houri și a înscris. Scorul final a fost stabilit de Yazalde (’74), cu o lovitură de cap în cel mai pur stil de vârf, dintr-o centrare a lui Olaru. Aseară s-a mai jucat partida Sepsi Sfântu Gheorghe – FCSB.

Astăzi au loc partidele: Dunărea Călărași – Astra Giurgiu (ora 14:00), FC Botoșani – Politehnica Iași (17:00) și Cocordia Chiajna – CSU Craiova (20:00).

Clasament

1. CFR     18   11    6    1    30-10    39 (^12)

2. FCSB    17   10   4    3    33-17     34 (^7)

3. Viitorul   18   10   3    5    25-19 33 (^6)

4. Craiova  17   8    5    4    29-14     27 (^2)

5. Mediaș   18   6    7    5    21-22     27 (0)

6. Sepsi    17   6    6    5    19-16     24 (0)

7. Astra    17   5    6    6    18-16     21(-6)

8. FCH    18   6    3    9    18-21 21 (-6)

9. Botoșani  17   4    8    5    22-25    20 (-4)

10. Dinamo  17   4    6    7    17-26     18 (-6)

11. Iași     18   5    3    10   15-29     18 (-12)

12. Călărași 17   3    8    6    12-16     17 (-7)

13. Chiajna  17   4    5    8    11-22     17 (-7)

14. Voluntari 18   2    6    10   17-33     11 (-16)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.