Sport

Suarez și româncele

Ziarul de Vrancea
21 iul 2017 621 vizualizări

Ana Bogdan a eliminat-o în sferturile turneului de la București, pe marea favorită Sevastova, iar pe Irina Begu o așteaptă Carla în semifinale

Turneul de tenis de la București, organizat de BRD pe arenele BCR se apropie de semifinale, iar jucătoarele române se comportă excelent. Joi seara, Alexandra Dulgheru (294 WTA), venită din calificări, a reușit s-o elimine pe favorita nr. 9, rusoaica Ekaterina Alexandrova (92 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-2, în două ore și 29 de minute. Jucătoarea română a avut ocazia să se impună în două seturi, când a condus în actul al doilea cu 4-1 (două break-uri) însă a avut o cădere neașteptată și a pierdut cinci game-uri la rând. În setul decisiv, Alexandra (sau Piti cum îi spun prietenii) s-a redresat și a obținut o victorie frumoasă care îi confirmă ascensiunea sa spre prima sută a topului. Ieri, am înregistrat două victorii românești în sferturi. Irina Begu (59 WTA) nu s-a împiedicat de o adversară incomodă, Pauline Parmentier (107) și s-a impus într-o oră și 24 de minute cu 7-5, 6-0. Franțuzoaica a rezistat foarte bine în primul set când a condus cu 4-1 și 5-3, dar de atunci Irina nu i-a mai lăsat nici un game. Irina Begu o va întâlni în semifinale pe jucătoarea spaniolă Carla Suarez (34 WTA), a doua favorită a competiției, care a învins-o cu 6-0, 6-3 pe germana Tatjana Maria (67) într-un meci fără istoric, care a durat 66 de minute.

Surpriza cea mai plăcută a serii a fost victoria Anei Bogdan (108) care a scos-o din concurs pe prima favorită, letona Anastasija Sevastova (17) scor 6-1, 6-3 în 62 de minute. Setul al doilea s-a făcut mai echilibrat numai după ce Ana noastră a condus cu 3-0. Ea și-a pierdut unul dintre break-uri și a pus piciorul pe accelerație în game-ul final pe serviciul balticei. Ana va juca în semifinale cu învingătoarea partidei dintre Alexandra Dulgheru și germana Julia Görges (45).

La dublu, perechea română de viitor, Jaqueline Cristian / Cristina Dinu a fost învinsă în ultima partidă a sferturilor, scor 2-6, 6-7 de către cuplul Katarzyna Piter / Maryna Zanevska (Polonia / Belgia). Perechea învingătoare va juca, astăzi, semifinala cu cuplul românesc Irina Begu / Raluca Olaru. Între timp, s-a stabilit și primul cuplu-finalist, argentiniencele Catalina Pella și Nadia Podoroska abandonând la scorul de 2-5 în primul set al semifinalei cu Elise Mertens / Demi Schuurs (Belgia / Olanda).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.