Stejari au fost, stejari sunt încă
*România la a treia victorie consecutivă într-o singură lună: 32-30 cu Tonga în meci test de rugby *
România a învins, sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, cu scorul de 32-20 (13-13), echipa statului Tonga, într-un meci amical. Partida a avut loc fără spectatori. „Stejarii” au dominat mare parte din meci, începutul și aproape întreaga repriză secundă. Partida, a patra întâlnire directă dintre cele două naționale, a fost extrem de utilă pentru ambele echipe aflate în cursa pentru calificarea la CM 2023 din Franța. Tudor Boldor a deschis scorul în minutul 2, prin concretizarea unei lovituri de pedeapsă, oaspeții egalând după trei minute. Apoi, după o nouă penalitate a uverturii steliste, Tudor Butnariu (la primul meci ca integralist la echipa națională) a realizat primul eseu, transformat tot de Bodor (13-3, min. 12). Până la pauză inițiativa a aparținut tonganilor, „ajutați” și de cartonașul galben primit de van Heerden, România jucând 10 minute în deficit numeric. Astfel că la pauză scorul a fost egal, un eseu transformat aducând echilibru.
Mai mult, la numai două minute de la reluare, Tonga repetă momentul dinainte, ducând scorul la 20-13, dar eseul demiului Surugiu a restabilit egalitatea. Apoi la „bețe” a trecut o altă ”uvertură”, Daniel Plai, în formă remarcabilă de picior care a transformat patru lovituri de pedeapsă și a consfințit al treilea succes al „stejarilor” în ultima lună, Mai trebuie menționat că tonganii al jucat excelent la mână în această perioadă „seacă” dar pe faza defensivă stejarii tricolori au fost de neînfrânt. În urma rezultatului cu Tonga, România face rocada cu această națională în ierarhia World Rugby, tricolorii urcând pe locul 15, tonganii coborând pe 16.
Echipa României (selecționer, Andy Robinson) : Bălan,Butnariu, Burțilă - van Heerden, Toader – Strătilă, Boboc, Chirica – Surugiu, Boldor – Neagu, Popa, Vaovasa, Dumitru – Simionescu (Bărdașu, Tică, Gordaș, Doroftei, Sobota, Rupanu, Plai, Lama)..