Sport

Sistemul nu se schimbă

Ziarul de Vrancea
27 iun 2017 75 vizualizări

La Comitetul Executiv al FRF, Liga și Federația nu s-au înțeles în privința unui nou format *Supercupa se dispută la Botoșani pe 9 iulie, cu o săptămână înainte de începerea noului campionat

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că au fost propuse trei variante pentru schimbarea sistemului competițional din Liga I, dar niciuna nu a fost acceptată de cluburile din primul eșalon. "Noi ne-am dorit de la început să avem un sistem competițional care să fie susținut de televiziuni și de cluburile din Liga I. și cei de la Hypercube au avut o serie de întâlniri cu reprezentații cluburilor, să vadă care sunt probleme, unii antrenori s-au plâns de sistemul competițional. Am avut discuții cu televiziunile și suporterii, s-au propus trei variante, dar niciuna nu a fost aceptată de cluburile din Liga I, în ciuda faptului că toate erau exclusiv în beneficiul lor, astfel încât sistemul rămâne același ca în ediția precedentă, cu toate plusurile și minusurile cunoscute", a declarat Burleanu, după Comitetul Executiv de ieri. O altă discuție a fost legată de schimbarea sistemului competițional din momentul în care LPF va ieșit din contractul de drepturi TV, care expiră la finalul sezonului 2018/2019. "Astfel vrem ca din 2019 să implementăm un sistem cu 16 echipe. Aceasta a fost una dintre discuții la nivelul CEx. în toamnă vom prezenta în detaliu acest nou sistem competițional", a spus Burleanu.  Despre modificarea paragrafului din regulament privind departajrea echipelor, Burleanu a spus: "Trebuie să așteptăm decizia TAS, apoi vom ști în ce direcție ne vom îndrepta, dacă trebuie să modificăm". În ceea ce-l privește pe selecționerul Christoph Daum, Burleanu a afirmat că nu a discutat despre prelungirea contractului. "în prezent avem o analiză a stafului tehnic, se va face o analiză, care va fi supusă Comisie Tehnice".

În altă ordine de idei s-a anunțat că Supercupa României, între campioana FC Viitorul și câștigătoarea Cupei României, FC Voluntari, se va disputa la 9 iulie, la Botoșani, iar noul campionat va începe în perioada 14-16 iulie.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.