Sport

Sindromul Simona se întoarce

Ziarul de Vrancea
10 aug 2020 939 vizualizări

La revenirea pe teren, Halep a învins-o foarte greu pe Polona Hercog la Praga * Irina Begu, victorie remarcabilă în fața Sevastovei

Ploaia de luni a aglomerat, în mod firesc programul de ieri al turneului feminin de la Praga. Ultimul meci al fazei de calificare între românca Gabriela Ruse (173 WTA) și germana Tamara Korpatsch (113) s-a întrerupt luni în finalul setului I, când Gabriela trebuia să servească pentru set.La reluare, românca și-a pierdut serviciul, iar în final s-a ajuns la un tiebreak controlat de Ruse. În setul secund, Gabi a fost de nerecunoscut și a pierdut la zero, iar în cel decisiv a redevenit luptătoarea din calificări care a învins-o dramatic pe Aliaksandra Sasnovici. Scor final, 7-6, 0-6, 6-4 în două minute. Mai mult, Gabriela a trebuit să joacă și meciul din primul tur cu poloneza Magdalena Frech(174) o jucătoare sub nivelul celorlalte adversare.Ea a pierdut primul set, după un tie-break lung (8-10) în care a irosit două mingi de meci. În setul secund, poloneza ajunsă pe tabloul principal ca lucky-loser,a profitat de oboseala Gabrielei (care a avut nevoie de îngrijiri medicale) și s-a impus cu 6-3.

Marele rezultat al zilei pentru noi a fost realizat de Irina Begu (82), care ne dezobișnuise de victorii de acest gen. Irina a învins-o, chiar fără drept de apel, pe letona Anastasija Sevastova, locul 43 WTA, care nu de mult bătea la poarta Top 10.Scorul a fost 6-2, 6-2 (68 de minute) pentru bucureșteancă care o va întâni în turul II pe elvețianca Leonie Kung (157), care a trecut cu 6-4, 6-3 de spaniola Aliona Bolsova (102). Simona Halep, prim-favorita turneului a avut un meci cu emoții în fața slovenei Polona Hercog (46 WTA). Simona a fost imperială în primul set, câștigat cu 6-1, dar Polona a trecut la „scurte” în setul II și de la 0-1 a câștigat cinci game-uri consecutive. În setul decisiv sportiva din Constanța a reușit să se impună cu 7-6 (7/3), deși a ratat șase mingi de meci. Meciul a durat două ore și 30 de minute.Simona va juca în turul secund cu jucătoarea cehă Barbora Krejcikova (118 WTA), specializată mai mult pe dublu, care a eliminat o altă jucătoare română, Patricia Țig (86) cu 6-4, 6-3. S-a calificat în turul II și Ana Bogdan (92), învingătoare cu 6-1, 6-1 în fața australienei Storm Sanders (275).Ana va juca în următorul meci cu ucraineanca Lesia Țurenko (139), scor 6-2, 6-4 cu rusoaica Elena Aleksandrova (27 WTA).

În fine, la dublu, perechea română Monica Niculescu / Raluca Olaru a trecut de primul tur învingând echipa Ulrikke Eikeri/Elixane Lechemia (Danemarca/Franța), scor 1-6, 6-3, 12-10, într-o oră și jumătate. Monica și Raluca s-ar putea întâlni în turul secund cu Ana Bogdan și Patricia Țig, care au o sarcină grea cu cuplul Lidzia Marozava / Iana Sizikova (Belarus/ Rusia)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.