Sport

Simona și-a aflat viitorul

Ziarul de Vrancea
20 mar 2019 286 vizualizări

Numărul trei mondial se va înfrunta în turul II la Miami cu americanca de 22 de ani, Taylor Townsend

După calificarea pe tabloul principal în fața ucrainencei Katerîna Kozlova, Monica Niculescu și-a aflat adversara din turul I de la Miami Open. Ea este slovena Tamara Zidansek (66 WTA). Învingătoarea acestui duel în premieră (care s-a disputat noaptea trecută)  va evolua în manșa a doua cu spaniola Garbiñe Muguruza (17 WTA), direct acceptată în această fază. Nu numai Monica, ci și Simona Halep și-a aflat prima adversară din turneu. Ea este jucătoarea americană Taylor Townsend (96 WTA), care a învins-o pe suedeza Johanna Larsson (ceva mai bine clasată, locul 79), cu scorul de 6-1, 6-2. Taylor(22 de ani), născută la Chicago, este stângace și  joacă reverul cu ambele mâini. Simona a câștigat ambele întâlniri cu americanca: 6-4, 6-1 la Miami în 2017, 6-3, 6-1, la Roland Garros, anul trecut.

După ce ieri turneele de la Miami păreau să revină în programul obișnuit în seara de miercuri, în cursul nopții europene, ploaia și-a făcut din nou de cap, astfel încât multe partide au fost amânate. La feminin s-au înregistrat rezultatele: Iulia Putințeva (Kazahstan) – Kirsten Flipkens (Belgia)  4-6, 6-4, 7-5; Amanda Anisimova (SUA) – Andrea Petkovic (Germania) 6-4, 6-3; Katerina Siniakova (Cehia) – Zheng Saisai (China) 6-3, 6-1: Magdalena Rybarikova (Slovacia) – Natalia Vihlianțeva (Rusia) 1-6, 7-5, 7-6; Samantha Stosur (Australia) – Evghenia Rodina (Rusia) 6-4, 6-2; Marketa Vondrousova (Cehia) – Barbora Strycova (Cehia) 6-3, 6-2; Pauline Parmentier (Franța) – Margarita Gasparian (Rusia) 4-6, 6-1, 7-6; Daiana Iastremska (Ucraina) – Ekaterina Aleksandrova (Rusia) 6-3, 6-2; Alison Riske (SUA) – Kaia Kanepi (Estonia) 6-2, 6-2; Misaki Doi (Japonia) – Wang Xiyu (China) 6-2, 1-6, 6-3; Yanina Wickmayer (Belgia) – Saschia Vickery (SUA) 3-6, 6-3,6-1; Venus Williams (SUA) – Dalila Jakupovic (Slovenia) 7-5, 6-3; Whitney Osigwe (SUA) – Mari Osaka (Japonia, sora mai mare a lui Naomi) 6-2, 6-4; Cori Gauff (SUA) – Cati McNally (SUA) 3-6, 6-3, 6-4.x  

Rezultate din turneul ATP: Roberto Carbajalles (Spania) – Denis Kudla (SUA) 6-1, 6-2; Guido Andreozzi (Argentina) – Mihail Kukușkin (Kazahstan) 7-6, 6-4; Janko Tipsarevic (Serbia) – Bradley Klahn (SUA) 6-3, 6-3; Hubert Hurkacz (Polonia) – Matteo Berrettini (Italia)  6-4, 6-3; Robin Haase (Olanda) – Lukas Lacko (Slovacia) 6-3, 6-4; Leonardo Mayer (Argentina) – Mikael Ymer (Suedia) 4-6, 6-3, 6-4; Jordan Thompson (Australia) – Cameron Norrie (Marea Britanie) 4-6, 7-6, 6-3; Aleksandr Bublik (Kazahstan) – Tennys Sandgren (SUA) 5-7, 6-4, 7-6; Lorenzo Sonego (Italia) – Martin Klizan (Slovacia) 6-4, 6-3;

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.